Editura Litera Pagini: 176 Dacă în romanul de debut al lui Andrei Ciobanu "Suge-o, Ramona!" am avut momente in care am zâmbit a râde, în acest roman singurul zâmbet pe care a reușit să mi-l smulgă, deși se vrea a fi o carte amuzantă, a fost la final exact în ultima frază citită. Autorii în matinalul de la Kiss Fm sunt parțial amuzanți, însă în acest roman... Greu! Foarte greu! Pe lângă lipsa de umor în timpul lecturii am sesizat destul de multe greșeli de editare, deși de obicei ignor astfel de inconveniente, nu supărătoare, dar suficient cât să recitesc fraza pentru a înțelege sensul. În "Dumnezeu vs Satana", autorii vor să ironizeze băieții de bani gata, modul în care se face turism în România sau credința babelor habotnice vânătoare de moaște. Dumnezeu sătul de problemele din Rai se hotărăște să își ia o vacanță și ajunge in Mamaia. Tot aici, ajunge și Satana din același motiv. Cei doi sunt colegi de cameră întâmplător, iar dacă tot se cunosc pornesc prin staț...
Literatura