Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iunie, 2019

Pașii mei

Pașii mei perforau tronul eternității, iar regretul că ființa mea a mișcat tăcerea absolută îmi dădea fiori. Priviri stăruitoare si ironice mă însoțeau, mă judecau și condamnau în aceeași clipă oferindu-mi o teamă bolnavă cu o puternică senzație de vomă. Ce soi de creatură a zămislit divinitatea prin bunăvoința ei neînțeleasă? M-am oprit. Din urmă venea alergând, în haina unor regrete tardive, o frântură de moarte ce-mi satura sufletul cu disperarea unei neputințe implacabile. Aș fi vrut ca urletul meu redus la tăcere să schimbe ceva, să tatueze veșnicia cu plânsul meu hohotit și neîmplinit și să-mi arate o umbră de nădejde, însă izul lugubru al unei avansate descompuneri a început să alerge prin simțurile mele acute și să îmi strige sentința contopirii cu nemișcarea.