Iubirea dintre noi de la început a fost sortită eșecului. Ceva inefabil, plutea între noi, deși nouă nu ne păsa... Trăiam momentul și ne hrăneam atavic nevoia de prihană. Vedeam în ea un zâmbet de înger ce-mi îmbăta ființa, mă lumina și mă încălzea deopotrivă, iar sufletul meu pornea un cotilion ce ne ridica încet de la pământ la înălțimi demiurgice. Omiteam uneori că sunt om. Singura mea nevoie era ea, iar foamea nesățioasă de a o privi, de a-i simți izul acut de azalee, mă copleșea. Uneori mă trezeam zâmbind iar buzele mele aveau gustul ei, deși nu era lângă mine. Sufletul ei călătorea poate în somn și-mi lăsa o suavă urmă, o angelică relicvă al unui sărut sublim. Priveam febril, cu disperare în jur. O căutăm, chiar dacă știam că a fost o iluzie. Nu avea importanță, mă rugam oricărei zeități ce îmi putea oferi o clipă în plus alături de ea. Mi se părea echitabil ca eternitatea sufletului să-mi fie întinată, fără urmă de regret. Mergeam la apartamentul ei zilnic, iar me
Literatura