Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2024

Cronica barbară de Ana-Maria Negrilă

  Editura Hyperliteratura Pagini: 312 Cu ceva timp în urmă, mai precis în ** 11.10.2021 **, mă declarasem fascinat de primul roman istoric al autoarei Ana-Maria Negrilă și spuneam încă de pe atunci că acest nou proiect i se potrivește ca o mănușă, pentru că a reușit să îmbine istoria de care este pasionată cu fantezia, pe care a consolidat-o în romanele ei absolut fascinante și create precum un demiurg ce suflă viață asupra unor mogâldețe de praf. Dacă în **Cele patru oglinzi ale adevărului**, îl cunoaștem pe tânărul și talentatul Stefano, care, amăgit de Miro, prefăcutul lui prieten, ajunge să fie un sclav ce străbate lumea într-o călătorie inițiatică până îl întâlnește pe renumitul doctor Ruggiero, de această dată avem o altfel de călătorie, tot inițiatică, însă inversă, dinspre locuri îndepărtate și păgâne, spre locurile de baștină. Nu, de această dată, eroul principal nu evoluează academic, ci se regăsește. Își reface legăturile rupte inconștient și prea devreme. Personajul pr