Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din decembrie, 2020

Ultima vrăjitoare din Transilvania de Cristina Nemerovschi Volumul III - Alexandra

  De multe ori m-am gândit că mi-aș dori să fiu nemuritor. Timpul să treacă pe lângă mine, iar eu să-i zâmbesc ironic știind că nu înseamnă nimic și nu mă afectează în niciun fel. Nu prea m-am gândit la toate aspectele, însă cu siguranță să fii nemuritor, înseamnă singurătate și tristețe...sau poate că sufletul nu mai e același, iar sentimentele sunt diferite. În ultimul volum din trilogia "Ultima vrăjitoare din Transilvania", autoarea a făcut o vrajă și m-a țintuit între paginile cărții. Am fost fermecat de poveste, fascinat de modul în care este expusă acțiunea și m-am îndrăgostit efectiv de vrăjitoarea Aneke, atât de bine a fost prezentată fizic și moral. Va spun sincer că nu mi-a fost greu sa mi-o imaginez și să o înțeleg. Totuși, personajul central al acestui volum este Alexandra, adolescenta rebelă care intră în viețile celor care împărtășesc blestemul vrăjitoarei Aneke. Foarte mult mi-a plăcut cum Alexandra evoluează de la stadiul de copilă cu gânduri incestuoase st

Ultima vrăjitoare din Transilvania de Cristina Nemerovschi Volumul II - Mathias

  Acest volum mi s-a părut puțin diferit de primul pentru că începem să cunoaștem in profunzime personajele cu care am făcut cunoștință în prima parte. Și... Da, apare și contesa Aneke. De data asta chiar avem vrăji, blesteme, o fată lup și o luptă clasică dintre forțele binelui și cele ale răului.  Aici chiar nu am știut cine este personajul pozitiv și cine e negativ... Am fost in dubii când a trebuit să țin cu o tabără și sincer, am cam ținut cu vrăjitoarea. 🙂 Contesa Aneke m-a fascinat cu frumusețea și puterea ei, iar în spatele sufletului ei înghețat am ghicit o umbră de iubire, însă nu ea este personajul principal aici, ci fratele ei. Mathias este un suflet rătăcit care și-a pierdut iubirea și încearcă să-și dovedească umanitatea. Se rupe din monotonia vieții din satul V și merge la București să o găsească pe Alexandra, speranța lui în regăsirea sentimentului pierdut. Mi-a plăcut evoluția personajului și sunt mulțumit de cum și-a regăsit identitatea. Alexandra devine  importantă

Ultima vrăjitoare din Transilvania de Cristina Nemerovschi Volumul 1 - Contesa Aneke

Îmi plac mult clădirile istorice, cetățile, ruinele... Mereu am fost fascinat de istorie și am încercat să aflu tot ce se putea ști despre locurile pe care le-am vizitat, iar când credeam că am aflat totul despre un astfel de loc, îmi imaginam că am puteri magice și neobservat de nimeni atingeam cărămizi sau bucăți de piatră din structura clădirii vizitate. Palma mea îmi aducea în minte oameni din trecut cu frământările și iubirile lor, imagini din acele vremuri și taine cutremurătoare. Știam că există posibilitatea să nu fie real nimic din tot ce vedeam, însă așa simțeam că trebuie să fac și mereu voi face la fel... Acest roman m-a încântat pentru că a fost exact ce am simțit nevoia să citesc. A adus ceva din imaginile care mi se succed in cap atunci când "văd" imagini din trecut. E o poveste care comunică cu realitatea și te ancorează in trecut.  Cristina Nemerovschi m-a surprins plăcut și îi mulțumesc pentru minunatele clipe petrecute citind acest roman. Aceasta e o povest

Echipajul de Marina Costa

  Lectura acestui roman mi-a dat o stare de bine, mi-a adus în suflet puțin din farmecul copilăriei și m-a încărcat pozitiv cu onestitatea și puritatea personajului principal.  Nu știam mare lucru despre orașul Brăila, însă prin intermediul acestei cărți am fost in vizită și am aflat numeroase lucruri interesante despre localnicii acestui oraș, am cunoscut comunitățile grecilor și a rușilor lipoveni care deși aveau o aversitate una față de cealaltă au creat o punte de legătură prin dragoste și căsătorie. Cu siguranță la prima ocazie, voi merge prin locurile despre care am citit aici. Așa că, rămân recunoscător autoarei pentru ceea ce a dezvăluit în acest roman.  Povestea Marinei se împletește cu cea a prietenilor săi alaturi de care formează un "echipaj" pe o navă a Dunării pentru călătoria prin viață. Foarte frumoasă și originală această comparație. Mi-a plăcut să întâlnesc acești oameni și am fost alaturi de ei pe tot parcursul evoluției lor pe scara vieții. Copilăria cu

Nebunul alb de Allex Trușcă

  Nebunul alb este un fantasy inserat cu simbolistică și elemente de filosofie și religie.  Începutul romanului ne prezintă șase vise, adică șase vieți anterioare ale personajului principal. In fiecare vis este întrupat într-un reprezentant al semințiilor existente în timp ce pierde un război cu forțele întunecate. Totul are sens când înțelegem sensul acestor vise... Erin, personajul principal al cărții este un fiu de țărani care simte că își poate depăși condiția, așa că se desprinde de satul natal și merge la oraș să studieze și să deprindă arta războiului. În biblioteca unde își petrece majoritatea timpului, cunoaște două personaje care îi vor înrâuri destinul. Bibliotecarul, un bătrân înțelept a cărui identitate o bănuiesc a fi esențială și o tânără deosebit de frumoasă care îi răpește inima, iar prezența ei, deși sporadică în cuprinsul romanului, este dominantă și schimbă destinul și soarta umanității.  Erin simte că rolul lui în lume este unul deosebit și nu se înșeală, întru

"Îngeri rătăciți" de Marius Albert Neguț

  Editura Libris 524 pagini Edward Lorenz spunea că formarea unui uragan este condiționat de faptul că un fluture îndepărtat a bătut din aripi în urmă cu mai multe săptămâni. Acesta este efectul fluturelui pe care l-am resimțit din plin în această carte.  Lia, Ursu și Gargamel sunt măturați de acest uragan al soartei și cumva în căderea lor spre neant se agață unul de celălalt, iar împreună întrevăd o luminiță salvatoare. Romanul este răvășitor. Mereu am fost curios sa aflu povestea oamenilor aflați la periferia societății cu care mi-am încrucișat privirea în timp ce așteptam trenul cu care făceam naveta. Aurolaci cu privirea pierdută, cerșetori, prostituate... Fiecare avea o poveste, un motiv pentru care a ajuns in starea în care îi compătimeam sau ii privieam cu repulsie și teamă. "Îngeri rătăciți" ne prezintă povestea unor astfel de oameni! Împrejurări nenorocite au distrus șansa la fericire a unor oameni normali cu un viitor promițător. Alcoolul, violența, ura sau pur și