Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2023

"Dobrenii" de Olga Căpățână

Editura Lebăda Neagră   În cele 293 de pagini cât are această carte, autoarea a reușit cu o naturalețe fantastică să creeze un copac genealogic fascinat, pornind de la căsătoria dintre familia Dobre care locuia pe un mal al Nistrului cu o influență pregnant rusească și familia Dragu de pe celălalt mal, cu tradiție și populație de neam românesc. Mi se pare ciudat sa vorbim despre un teritoriu românesc ce nu aparține României care prin abuz și înșelătorie a ajuns in stăpânirea rușilor, însă istoria a fost scrisă, așa că astăzi vorbim despre destinul unor oameni care au trăit în această regiune, atât de chinuită și cu toate că în 27 august 1991 și-a declarat independența, Moldova a rămas, din păcate, tot sub influența Rusiei. Se pare că Dobre in ucraineană înseamnă bine, așa că Nicolae a încercat să facă bine pe oriunde l-a dus pașii, iar prin căsătoria cu Nadia Dragu, a realizat că inimii și vieții lui îi e bine, iar decizia luată, deși nu a fost agreată de părinți, a fost una fericită.

"Ultimul mesaj" de Laura Dave

 "Ultimul mesaj"  Autor: Laura Dave Editura: Litera Pagini: 335 Acest roman mi-a lăsat lăsat senzația că e mai puțin decât aș fi vrut să fie și prea mult din elemente ce provoacă imaginația și curiozitatea, fapt ce induce așteptări și implicit dezamăgiri. Este, dacă vreți, o intrigă lungă care te pregătește pentru o acțiune ce se încheie dezamăgitor și lasă un sentiment de neîmplinire.  Ideea în sine a acestei cărți este interesantă și pot spune că mi-a stârnit curiozitatea încă de la început...  Eram la muncă și m-am hotărât să descarc și eu acea  aplicație cu ajutorul căreia poți audia cărți. Totul părea gratuit pentru câteva zile, așa că habar nu am cum, am ajuns sa ascult doua capitole din "Ultimul mesaj". Din păcate atât mi s-a permis... Prea tare îmi stârnise curiozitatea să o las necitită, așa că am fugit la sotie cu jalba în proțap. "Îmi comanzi și mie cartea asta?"  Soția îmi cam anticipează gândurile, așa că s-a îndreptat spre bibliotecă și mi-a

"Mașina Ernetti" de Roland Portiche

Pagini: 454 Editura Lebăda Neagră Green Spot Visul oricărui arheolog sau pasionat de istorie de a viziona trecutul a fost considerat irealizabil, o fantasmă frumoasă cu aplicații multiple care ar fi clarificat anumite momente obscure petrecute în trecut. Totuși, se pare că în istoria recentă a omenirii a existat un călugăr benedictin, Pellegrino Ernetti ( 1925-1994 ) un muzicolog desăvârșit, exorcist și un pasionat de știință, absolvent al facultății de fizică și preocupat de experimente științifice, care a reușit să creeze o mașinărie capabilă de a capta imagini din trecut, cu ajutorul a 12 savanți de renume mondial. (Vă las mai jos o schiță și o imagine surprinsă cu această mașinărie.) De ce această mașinărie nu a devenit accesibilă omenirii și nu a mai fost folosită, deși se pare că a funcționat, cum s-a realizat procesul de creație și implicațiile unei astfel de realizări, a încercat  autorul Roland Portiche să relateze totul în acest roman inspirat într-o proporție covârșito