Ursulescu Florin Ciprian

  Editura Literpress Pagini: 322 Mă bucur că niciodată nu am avut prejudecăți în ceea ce privește lectura. Am citit cărți de toate felurile începând de la filozofie și instrucțiuni pentru scufundat și terminând cu thriller, psihologie, istorie și de ce nu? Dragoste! Recunosc că această ultimă categorie mă amuză de cele mai multe ori pentru că toți îndrăgostiții sunt... Cum sa spun sa sune mai bine? A! Da... Prostuți! 🤣 Recunoașteți! Toți am fost așa! Amintiți-vă diminutivele stupide gen: iubițică, puișor, gălușcă sau mai știe păcatul ce alte minunății a scornit mintea celui îmbolnăvit de dragoste. Până la urmă așa se poate caracteriza cel mai bine ceea ce se întâmplă cu omul când se îndrăgostește. Devine bolnav și dependent de cealaltă persoană. Fiecare vede in celălalt ce e mai bun și mai frumos, iar aspectele negative sunt acoperite de un văl magic... Doar așa se poate asigura perpetuarea speciei, nu?! 😉 Glumesc... Sau nu?! Sa revenim la acest roman.  Această carte are de toate și

Editura Lebăda Neagră Pagini: 427 Despre autoarea Tomy Hausmann nu auzisem nimic până la acest roman, însă vă asigur că am devenit unul dintre admiratorii ei și cu siguranță voi căuta să am toate cărțile sale ce vor fi traduse în limba română.   Este o artistă a thrillerului și consider că romanul pe care l-am citit cu mare plăcere este o capodoperă. De altfel pentru acest roman, autoarea a primit Premiul Crime Cologne 2019 care îi confirmă valoarea. Povestea este foarte bine scrisă, într-un ritm antrenant și cu un stil oarecum neobișnuit prin prisma faptului că nu există un singur autor-povestitor in acest roman, ci fiecare personaj principal în parte își spune propria versiune pe parcursul firului narativ.  O tânără ajunge in spital în urma unui accident de mașină însoțită de o copilă de treisprezece ani, însă cu aspect de opt, Hannah. Aceasta le spune că pe mama ei rănită o cheamă Lena și că trăiesc într-o cabană în pădure.  Identitatea rănitei după semnele particulare și culoarea p

  Editura Polirom Pagini: 271 Se spune că ochii sunt oglinda sufletului, însă dacă imaginea ce se reflectă în aceasta fereastră spre lume este de un alb absolut, terifiant si gol, atunci ce se întâmplă cu sufletul? Va rămâne captiv și va fi dominat de instinctul trupului?... Ne considerăm superiori altor specii pentru că avem gândirea și capacitatea fizică de a supraviețui, însă ce se întâmplă când cel mai important simț dispare? Omul se mai poate adapta? Rămâne fidel decenței sau își schimbă percepția despre viață? "Eseu despre orbire" este o metaforă pe care autorul o expune într-un roman dificil de abordat. Această incapacitate vizuală reprezintă examenul pe care umanitatea îl dă în fața moralității, susținută de educație și iubire sub auspiciile unui handicap. Ce credeți că se întâmplă? Omul obține notă de trecere? Romanul nu are un loc exact unde se petrece acțiunea, iar personajele sale, deși foarte bine conturate, nu au nume, ci poartă denumirea profesiei practicate