Treceți la conținutul principal

"Dragă copilă" de Romy Hausmann





Editura Lebăda Neagră

Pagini: 427


Despre autoarea Tomy Hausmann nu auzisem nimic până la acest roman, însă vă asigur că am devenit unul dintre admiratorii ei și cu siguranță voi căuta să am toate cărțile sale ce vor fi traduse în limba română.   Este o artistă a thrillerului și consider că romanul pe care l-am citit cu mare plăcere este o capodoperă. De altfel pentru acest roman, autoarea a primit Premiul Crime Cologne 2019 care îi confirmă valoarea.

Povestea este foarte bine scrisă, într-un ritm antrenant și cu un stil oarecum neobișnuit prin prisma faptului că nu există un singur autor-povestitor in acest roman, ci fiecare personaj principal în parte își spune propria versiune pe parcursul firului narativ. 

O tânără ajunge in spital în urma unui accident de mașină însoțită de o copilă de treisprezece ani, însă cu aspect de opt, Hannah. Aceasta le spune că pe mama ei rănită o cheamă Lena și că trăiesc într-o cabană în pădure.

 Identitatea rănitei după semnele particulare și culoarea parului o indică pe cea a unei persoane dispărute în condiții suspecte în urmă cu paisprezece ani. Părinții dispărutei nu confirmă bănuiala, însă sunt uimiți de prezența fetiței care este copia fidelă a fiicei lor, Lena. Totuși, cine este persoana care se aseamănă cu fata lor? Copila le este nepoată?

Povestea este din ce in ce mai interesantă și neașteptat intrăm în pielea victimei, Jasmin, despre care aflăm că forțată de un violator brutal care o răpește, o obligă să își însușească o altă identitate pentru a deveni o mamă surogat. Ulterior intrăm în mintea copilei Hannah înzestrată cu o inteligență peste medie, însă cu o formă de autism numit sindromul Aspergers care îi limitează comportamentul.

 Cine este răpitorul care își creează o familie prin abuz? 

Ancheta avansează greoi, iar tatăl Lenei, Matthias este singurul care insistă în a afla măcar locul unde i-a fost îngropată fiica. 

Până la ultimele pagini am fost extrem de curios și nu am bănuit cine era răpitorul care ulterior  s-a dovedit a fi un asasin în serie cu mari probleme psihice. Aparent acesta ducea o viață normală și era un om important in societate...

Știți ce a fost fascinant pentru mine? Faptul că autoarea a reușit să mă facă să devin empatic cu personajul negativ. I-am înțeles oarecum comportamentul și faptele. A devenit veridic și nu exclud posibilitatea ca o astfel de dramă să fie reală.

Durerea și disperarea își găsește refugiu într-o speranță vindecătoare, iar dacă totul este o iluzie, mintea omului poate transforma realitatea...

Recomand acest roman celor care iubesc poveștile pline de mister, crimă și violență. Este un roman care te absoarbe și te cheamă mereu să îi afli deznodământul. Nu veți regreta!

Comentarii

  1. Casa mea a fost plină de nesfârșite probleme și mizerie care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR DAWN după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Sunt bucuros să vă spun tuturor că am obținut rezultatul dorit după 2 zile și dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR DAWN pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. . Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: ( dawnacuna314@gmail.com ) Whatsapp: +3550685677099 / +2349046229159 Acest comentariu de apreciere vine de la Julia Lorenzo.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Monica Ramirez, o scriitoare uimitoare de spionaj și thriller!

Monica Ramirez este una din cele mai apreciate scriitoare de literatură de spionaj și thriller din țară. Fără ezitare, Monica și-a arătat disponibilitatea de a accepta un dialog deschis cu noi și a răspuns întrebărilor indiferent de natura lor. Monica Ramirez (n. 6 iulie 1970) a locuit în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în Rom...

Lanțul adicției de Daniela Bortea

  Pagini: 326 Editura: Creator Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc acest roman care nu are pretenții de la autoare de a fi deosebit, și totuși... Veți avea o surpriză! Veți medita mult pe marginea lui, pentru că toți avem câteva zale dintr-un lanț al adicției. Suntem dependenți de iubire, iar asta implică suferință mai ales când cei dragi au o problemă. Nu de... matematică!🤣 De ce adicție?!  Nu vreau sa vorbesc doar despre dependența de droguri sau alcool care  macină viața celor care sunt prinși în aceste mreje autodistuctive, ci și despre cei care sunt legați sufletește de aceștia. Familia, prietenii, iubiții victimelor, sunt la rândul lor înlănțuiți într-o suferință continuă și implicit devin victime care se automutilează de vinovăția închipuită a celor aflați în această situație. Acest roman dezbate această temă dureroasă și provoacă un disconfort necesar pentru a înțelege realitatea.  Oricând se poate întâmpla ca cineva drag sa cadă într-o astfel de patimă...

SCRIE-MI! de Mugur Ioniță

  "Un roman despre puterea literaturii" Această carte a făcut ceva extraordinar! A reușit să dea un chip palpabil, nu doar iubirii ideale, ci și acelui ceva care îl face pe artist să își îndeplinească menirea și să săvârșească minunatul act de creație. Cumva, autorul a săvârșit un joc de reciprocitate inspirațională. A mers dincolo de o simplă poveste de dragoste și a transformat iubirea într-un izvor din care a băut atât el, cât si partenera lui pentru săvârșirea actului artistic. Dacă vreți, a transformat-o pe Albertina lui în Simonetta Vespucci a lui Sandro Botticelli și a devenit ceea ce Diego Rivera a fost pentru Frida Kahlo. La prima vedere, această carte este o frumoasă poveste de dragoste ce cuprinde, așa cum este firesc, toate etapele vieții, îmbină frumos cadrul poveștii cu povestea în sine și recunosc că pe tot parcursul lecturii mi-am notat câteva locuri pe care vreau să le vizitez când ajung în Timișoara. De exemplu, habar nu aveam că există o statuie a l...