Editura Hyperliteratura
Pagini: 312
Cu ceva timp în urmă, mai precis în **11.10.2021**, mă declarasem fascinat de primul roman istoric al autoarei Ana-Maria Negrilă și spuneam încă de pe atunci că acest nou proiect i se potrivește ca o mănușă, pentru că a reușit să îmbine istoria de care este pasionată cu fantezia, pe care a consolidat-o în romanele ei absolut fascinante și create precum un demiurg ce suflă viață asupra unor mogâldețe de praf.
Dacă în **Cele patru oglinzi ale adevărului**, îl cunoaștem pe tânărul și talentatul Stefano, care, amăgit de Miro, prefăcutul lui prieten, ajunge să fie un sclav ce străbate lumea într-o călătorie inițiatică până îl întâlnește pe renumitul doctor Ruggiero, de această dată avem o altfel de călătorie, tot inițiatică, însă inversă, dinspre locuri îndepărtate și păgâne, spre locurile de baștină. Nu, de această dată, eroul principal nu evoluează academic, ci se regăsește. Își reface legăturile rupte inconștient și prea devreme.
Personajul principal este deosebit de complex și am putea discuta despre natura lui multă vreme, lăsând loc la diverse interpretări. Ymar, Hamid sau Ugo sunt doar niște nume întâmplătoare pe care fie și le-a ales, fie a fost strigat de stăpânii lui, tânărul născut pe meleagurile noastre și răpit de niște necunoscuți pentru a deveni sclav. Romanul acesta este despre el și, ceea ce este fantastic de credibil, toată această poveste este realizată la persoana întâi cu ajutorul unor epistole-jurnal scrise de două entități distincte, Hamid și Ymar, ce sălășuiesc într-un singur trup. Cum este posibil asta? Ei bine... Vă propun o teorie, deși mi-au mai trecut și altele prin cap!
Omul, prin natura lui, nu suportă suferința, nu suportă durerea de niciun fel, și atunci fie refulează în plâns și se descarcă pentru moment, fie, atunci când suferința este mai îndelungată, psihicul face ceva irațional pentru a se proteja. Sunt cazuri în care există o amnezie disociativă (psihogenică) ce poate fi cauzată de traume sau șocuri emoționale, de exemplu în cazul unor crime violente, abuzuri etc., în care omul nu-și mai amintește absolut nimic, ori creierul se refugiază într-un alt personaj pe care îl lasă să îi conducă viața, adică apare o tulburare de identitate disociativă sau o personalitate multiplă.
Hamid este principalul stăpân al trupului, un om docil, simplu și temător, iar Ymar este un djinn, un duh rău capabil de ferocități inimaginabile pentru a supraviețui și care nu se dă în lături de la furt, crimă sau înșelătorie...
Hamid avea nevoie de Ymar pentru a supraviețui, iar Ymar avea nevoie de un trup. Totuși, cei doi știu foarte bine unul de celălalt și se bat pentru întâietate.
"Ymar este fratele meu geamăn, care dintr-un capriciu al sorții nu a primit alt corp și a rămas prins în al meu ca una dintre muștele prinse în bucățile de ambră arătate de Ruggiero. Ymar sunt eu, iar eu sunt Ymar! Este imaginea mea în oglinda apei și, asemenea unei imagini oglindite, mâna mea dreaptă devine mâna lui stângă. Eu trăiesc la lumina soarelui, el în zona tulbure, ascunsă, de dincolo de lume. Eu sunt Narcis, el este cel din adâncul izvorului. Astfel, ne potrivim perfect și nimeni nu ne poate deosebi. Nu cred să existe altă explicație fie ea logică sau de alt fel."
Acțiunea romanului este plasată în secolul XV și aduce cu ea o descriere atât de bine realizată, încât poți vedea cu ochii minții locurile prin care s-a perindat nefericitul Hamid. Fie că vorbim de Cairo, Constantinopol, Veneția sau Brăila.
Contextul istoric este foarte implicat în această poveste cu repercusiuni asupra destinelor personajelor. În secolul XV, Imperiul Otoman este artizanul principalelor evenimente ale epocii; în acest context, asistăm împreună cu Ruggiero și Stefano la o campanie împotriva acestuia.
Am adorat această poveste, care a continuat o altă aventură fascinantă, pentru că am simțit că mă întorc în timp, iar asta înseamnă enorm pentru un om ca mine, fascinat de trecut, așa că vă recomand să o citiți cu drag pentru că nu veți regreta.
Comentarii
Trimiteți un comentariu