Treceți la conținutul principal

Pașii mei

Pașii mei perforau tronul eternității, iar regretul că ființa mea a mișcat tăcerea absolută îmi dădea fiori. Priviri stăruitoare si ironice mă însoțeau, mă judecau și condamnau în aceeași clipă oferindu-mi o teamă bolnavă cu o puternică senzație de vomă.
Ce soi de creatură a zămislit divinitatea prin bunăvoința ei neînțeleasă? M-am oprit. Din urmă venea alergând, în haina unor regrete tardive, o frântură de moarte ce-mi satura sufletul cu disperarea unei neputințe implacabile. Aș fi vrut ca urletul meu redus la tăcere să schimbe ceva, să tatueze veșnicia cu plânsul meu hohotit și neîmplinit și să-mi arate o umbră de nădejde, însă izul lugubru al unei avansate descompuneri a început să alerge prin simțurile mele acute și să îmi strige sentința contopirii cu nemișcarea.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Monica Ramirez, o scriitoare uimitoare de spionaj și thriller!

Monica Ramirez este una din cele mai apreciate scriitoare de literatură de spionaj și thriller din țară. Fără ezitare, Monica și-a arătat disponibilitatea de a accepta un dialog deschis cu noi și a răspuns întrebărilor indiferent de natura lor. Monica Ramirez (n. 6 iulie 1970) a locuit în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în Rom...

Lanțul adicției de Daniela Bortea

  Pagini: 326 Editura: Creator Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc acest roman care nu are pretenții de la autoare de a fi deosebit, și totuși... Veți avea o surpriză! Veți medita mult pe marginea lui, pentru că toți avem câteva zale dintr-un lanț al adicției. Suntem dependenți de iubire, iar asta implică suferință mai ales când cei dragi au o problemă. Nu de... matematică!🤣 De ce adicție?!  Nu vreau sa vorbesc doar despre dependența de droguri sau alcool care  macină viața celor care sunt prinși în aceste mreje autodistuctive, ci și despre cei care sunt legați sufletește de aceștia. Familia, prietenii, iubiții victimelor, sunt la rândul lor înlănțuiți într-o suferință continuă și implicit devin victime care se automutilează de vinovăția închipuită a celor aflați în această situație. Acest roman dezbate această temă dureroasă și provoacă un disconfort necesar pentru a înțelege realitatea.  Oricând se poate întâmpla ca cineva drag sa cadă într-o astfel de patimă...

Xanax de Liviu Iancu

  Pagini : 503 Editura Trei Inițial am crezut că voi citi o carte despre droguri, dependență și decădere, însă m-am înșelat teribil. Am citit o carte despre viața așa cum este ea. O sintetizare perfectă a ceea ce suntem. O poveste ce ar putea fi a oricui, cu o serie de episoade extrase din realitate, fie din viața personală, fie din cea a persoanelor publice cu care a intrat în contact prin meseria de jurnalist. Liviu Iancu spunea într-un interviu că 97 % din acest roman coincide cu realitatea, așa că nu ai cum sa nu simți asta. Pur și simplu poți considera această carte ca fiind ultima suflare melodioasă din cântecul unei frumoase lebede. Îți pătrunde în suflet și reverberează acolo timp îndelungat. Parcă vezi altfel viața după o astfel de lectură.  Chiar și structura romanului este de așa natură, încât cuprinde perioadele esențiale din viața noastră. Tinerețea - frumoasă, nebună și comică. Maturitatea - cu implicarea totală în carieră și crudele escapade menite să dezamorse...