Treceți la conținutul principal

Interviu cu Raluca Pavel

Raluca Pavel, o cititoare împătimită și o scriitoare de perspectivă, este câștigătoarea unei provocări de lectură organizată pe grupul meu de Facebook "Cartea- portal pentru suflet", in care a avut de citit o carte cumpărată de la anticariat. Premiul pe care l-a câștigat este un interviu... Membrii grupului i-au adresat câteva întrebări pe care le reproduc exact cum au fost puse.


Florin Ciprian Ursulescu: Ce te-a determinat să te apuci de scris?
R. P.: Am început să scriu proză scurtă acum mulți ani, să fie peste 10 ani?! O persoană din trecutul meu scria proză scurtă, iar eu nu am vrut să fiu mai prejos. Am spus că trebuie măcar să încerc. Ulterior, am scris câteva poezii și, la scurt timp, m-a remarcat cel care, de atunci, este mentorul și consilierul meu editorial, scriitorul Dumitru Velea.

Catalina Adriana Roman: Care este prima carte scrisa de tine și unde o găsesc sa o cumpăr? Sper ca nu supăra întrebarea 😁
R. P : Catalina Adriana Roman, prima carte scrisă este un volum de poezii, dedicat copilăriei si oamenilor cei mai dragi: bunicilor. Se numește "Sipetul din Călinești". A fost volumul pe care l-am scris ca pe un jurnal, să nu cumva să pierd emoțiile trăite acolo, E legătura indestructibilă cu acest Eden pe care nu vrem să îl pierdem niciodată. În acest moment, volumul nu este în stoc, este indisponibil, dar, ca idee, cărțile mele nu se găsesc in librării, pot fi comandate doar de la mine, prin mesaj privat.

Condurache Vizinteanu Georgiana:
Ce emoții te-au marcat și ce consideri că a lipsit atunci când ai scris Cu mâinile celeilalte și Femeia asasin?
R.P: Este prima dată când mi se adresează această întrebare. :) Scrierea Femeii asasin a fost, într-un fel, mai complexă decât cea a romanului Cu mâinile celeilalte. A implicat un efort intelectual deosebit, fiind teza mea de doctorat.
Am trecut prin multe stări scriind Femeia asasin: de la repulsie față de cele care și-au ucis partenerii, la empatie - gândindu-mă la traumele fizice și psihice care le-au marcat, la stres - pentru nu eram sigură că voi ști să le adresez întrebările, astfel încât să reușesc să le fac să se deschidă față de mine, la milă - auzindu-le planurile de viitor. Trebuia să par implicată, rămânând obiectivă. Poate mi-a lipsit mai mult sânge rece în momentul interviurilor, uneori, parcă empatizam prea tare. Când conștientizam sentimentul, parcă simțeam nevoia să mă critic: "cum poți să empatizezi cu o criminală?!"
Cât am scris la romanul Cu mâinile celeilalte, am reușit să mă transpun atât de bine în lumea Verei Renczi, mi-am imaginat iubirile și dramele ei, încât am ajuns, a un moment dat, să o compătimesc și pe ea: "Cum poți căuta cu atât disperare dragostea absolută și să nu primești nici măcar frânturi din ea?!" Scrierea romanului a fost o bucurie în sine. Dacă mi-a lipsit ceva la acest volum - cu siguranță au fost documentele oficiale lipsă, care să ateste existența acestei femei criminale. Mi-ar fi plăcut ca, pe lângă faptul că mi-am imaginat cum trebuie să fi fost viața celei după care niciun bărbat nu a mai putut iubi, să studiez și documente oficiale, dar ele par să se fi evaporat. :)

Condurache Vizinteanu Georgiana: Mă simt onorată atunci dacă am avut ocazia să pun prima genul acesta de întrebare.
Sper că nu te-a deranjat în vreun fel.
Mulțumesc totodată pentru răspunsul complex.
Ar fi fost superb să fie acte oficiale despre Vera Renczi și să fi listat și în lucrarea ta. Păcat că s-au "evaporat", deși sigur există multe dovezi. Ar fi fost interesant.
R.P: Condurache Vizinteanu Georgiana, chiar m-a bucurat întrebarea și vă mulțumesc pentru că mi-ați adresat-o. Oricât am căutat documente, nu am găsit și daaa, ar fi fost tare interesant.

Oana Onaca: Raluca Pavel, e adevarat ca uneori cand citesti thriller-uri (in ciuda faptului ca ai unul) aprinzi lumina cand mergi la toaleta in toiul noptii? 😂😂😂
R.P: M-ar fi plăcut ca romanul "Cu mâinile celeilalte" să fie un thriller, eu îl văd mai mult ca pe un roman psihologic, cu interpretare psihanalitică. Trăiesc intens fiecare carte bună pe care o citesc. Și da, 🙈😅, unele cărți mi-au transmis atâtea emoții/spaime, încât am simțit nevoia să aprind lumina în toată casa.

Florin Ciprian Ursulescu: In trecut eu am făcut spiritism mai mult in joaca, însă câteva zile după am simțit prezente ciudate in viața mea. Tu ai incercat o astfel de experiență?
R.P: Nu am participat niciodată la o ședință de spiritism. Începutul romanului a fost construit pe baza documentării, am vizitat inclusiv Castelul Iuliei Hașdeu din Câmpina.
Îmi propun, împinsă de o curiozitate extremă, să particip la o astfel de ședință, pentru o experiență altfel.

Florin Ciprian Ursulescu: Raluca Pavel ce spirit ai chema într-o astfel de ședință?
R.P: Cred că l-aș chema pe tata, să-l întreb cum e pe dincolo și dacă este mândru de mine.

Kata Katrin: Ce iti doreai sa fii cand erai mica? 😁
R.P: Arheolog, educatoare, vanzatoare😂 in 90% din timp - arheolog, eram disperata sa descopar Atlantida😂

Kata Katrin: Cum te-ai descrie daca ar fi sa te rezumi doar la 3 cuvinte? 😁
R.P: Fire puternică, determinată, competitivă

Florin Ciprian Ursulescu: Vorbind cu femei închise pentru crimă, ai simțit că ceea ce le-a făcut să ajungă în această situație a fost din răutate nativă sau au fost doar niste împrejurări nefericite in care oricine s-ar fi putut afla?
R.P: Am văzut zeci de femei cu cicatrici pe față și pe mâini. Tăieturi, răni încă nevindecate, arcade sparte, ureche lipsă. Am văzut și simțit oroarea unor vieți din care nu au știut sau nu au putut să fugă. În cazul celor studiate de mine, nu a fost vorba despre răutate nativă, ci despre apărarea propriei vieți și a celor dragi, după o lungă perioadă în care au îndurat violența, din toate punctele de vedere.

Kata Katrin: Care este cea mai frumoasa amintire din copilaria ta? Dar cea mai trista?
R.P: Toată copilăria mea a stat sub semnul Călineștiului. Era magic totul acolo, cel puțin, prin ochii mei de copil. Alergam toată ziua singură pe câmpuri (casa bunicilor era penultima din sat, iar după - erau lanuri întregi), culegeam brațe întregi de flori, multe albăstrele și le aduceam bunicii. Serile petrecute cu bunicii, sub teiul din ogradă, nopțile în care bunica îmi arată constelații și îmi spunea că, poate într-o zi, voi răsturna Carul Mare - încă lucrez la asta 😅 nu am vrut să se piardă nicio amintire din copilăria mea, am încercat să o imortalizez în primul volum de versuri: "Sipetul din Călinești".
Cea mai tristă amintire este cea în care bunicii au hotărât să vândă casa din Călinești. M-am simțit mult timp de parcă mi-ar fi vândut copilăria și mi-am promis că, atunci când voi avea bani, voi cumpăra casa copilăriei mele. :)

Kata Katrin: Daca ar fi sa te muti in orice alta tara, unde te-ai muta si de ce?
R.P:Cred că m-aș muta oriunde ar fi familia mea întreagă, cu cei care sunt și cu cei care nu mai sunt. Nu sunt patrioată înrăită, dar parcă nu mă lasă inima să plec de tot de aici. De vizitat, aș vizita țările nordice, datorită peisajelor minunate pe care le văd online.

Kata Katrin:Ce loc frumos de vizitat din Romania ai recomanda?
R.P: M-am îndrăgostit de Cheile Râmețului din județul Alba. Peisaje de vis!

Kata Katrin: Din punctul tau de vedere, ce face ca o carte sa fie considerata buna? (un roman, de exemplu)
R.P: O carte bună este, oarecum, o apreciere subiectivă, preferințele fiecărui cititor determinând calitatea ei.
Pentru mine, o carte bună are o poveste originală, nu o poți lăsa din mână și, după ce ai citit-o - nu îți mai iese din cap. :)

Kata Katrin: O carte pe care ai citit-o recent si te-a dezamagit cumplit?
R.P: Kata Katrin, cea datorita careia am câștigat provocarea 😬😅 Pacatul - Binet-Valmer

Kata Katrin: Care e persoana cea mai draga din viata ta? Cum o descrii?
R.P: Am multe persoane "cele mai dragi":
Fetița mea, râde mereu cu toți cei 8 dinți ai ei, e isteață, perseverentă și extreeeem de curioasă
Soțul meu, cel mai bun critic al meu, cel mai mare sprijin al meu
Bunicii mei - bunicul - îngerul meu cu aripi, bunica - îngerul meu pe pământ. Cei care mi-au arătat și îmi arată în continuare ce este iubirea.
Prietenii mei, oameni frumoși, de calitate, cu simțul umorului și mereu aproape

Kata Katrin: Autorul/autoarea preferata? Argument 😁
R.P: Agatha Christie a scris peste 80 de romane. Îi veneau ideile când spăla vase. O imaginație debordantă, un stil foarte pe placul meu. Suspans, mister și o minte isteață care rezolvă tot.
Rebreanu și Eliade, alți doi autori preferați. Adam și Eva a lui Rebreanu, cât și scrierile lui Eliade... mi s-au lipit de mult timp de suflet și stau acolo nederanjați :)

Kata Katrin: Cum ti-a influentat pandemia viata? In bine/rau?
R.P: Nu sunt o persoană umblăreață de fel, deși acum, când stau de pe 10 martie în casă și ies doar pe balcon, parcă aș lua la pas toate parcurile.
Am citit mult în această perioadă, am avut momente dese și îndelungate de introspecție, am redecorat prin casă, m-am bucurat de familia întreagă, cum nu aș fi avut ocazia să o fac altfel. Sunt genul care vede partea plină a paharului, dar tot simt nevoia, din când în când, să mai schimb peisajul.

Adriana Moldovan: Ce te inspira cand scrii?
R.P: 𝘊𝘢𝘯𝘥 𝘥𝘶𝘳𝘦𝘳𝘦𝘢 𝘪𝘢 𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢 𝘤𝘶𝘷𝘢𝘯𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪, 𝘴𝘦 𝘯𝘢𝘴𝘤 𝘱𝘰𝘦𝘮𝘦𝘭𝘦. Fără ființele din jurul meu nu aș fi reușit să aștern niciun rând, să urc și să cobor scările sufletului. Fiecare chip pe care mi-a fost dat să-l văd a scos emoția din mine, sub o formă sau alta. Volumele mele de poeme sunt un evantai de culori și nonculori, de patimi și arderi. Culori despre familie, despre încrederea în iubire, nonculori despre frunze în deșert și resemnare, cu tot ce am rămas din lecții pe care le-am primit până acum.
𝘊𝘢𝘯𝘥 𝘥𝘦𝘵𝘦𝘳𝘮𝘪𝘯𝘢𝘳𝘦𝘢 𝘪𝘢 𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢 𝘤𝘶𝘷𝘢𝘯𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪, 𝘴𝘦 𝘯𝘢𝘴𝘤 𝘭𝘶𝘤𝘳𝘢𝘳𝘪𝘭𝘦 𝘥𝘦 𝘴𝘱𝘦𝘤𝘪𝘢𝘭𝘪𝘵𝘢𝘵𝘦, așa am scris teza mea de doctorat, care ulterior, a fost și publicată - Femeia asasin și sindromul Stockholm.
𝘊𝘢𝘯𝘥 𝘪𝘮𝘢𝘨𝘪𝘯𝘢𝘵𝘪𝘢 𝘪𝘢 𝘧𝘰𝘳𝘮𝘢 𝘤𝘶𝘷𝘢𝘯𝘵𝘶𝘭𝘶𝘪, 𝘴𝘦 𝘯𝘢𝘴𝘤 𝘳𝘰𝘮𝘢𝘯𝘦𝘭𝘦 - așa s-a născut Cu mâinile celeilalte.
Luciana Nazarov : Care a fost momentul de rascruce din viata de scriitoare ? A existat un repaus literar ce te a marcat sau a marcat dorinta de a scrie ? 🤓
R.P: După fiecare carte scrisă, simt nevoia unei pauze. E ca o perioadă de refacere, după ce tot sufletul din mine a ajuns pe paginile cărții. Uneori durează 6 luni, alteori durează și doi ani.
Sunt și momente în care dorința de a scrie dispare aproape de tot. Autorilor români contemporani li se acordă mai puțin interes față de cei străini și, atunci mă întreb: eu de ce și pentru cine scriu? Apoi, pentru mine ca autor independent (care se publică și se vinde singur), promovarea întâmpină des piedici. Uneori, îmi vine să renunț de tot, dar, îmi dau cu apă rece pe față 😅, mă uit la cărțile mele și îmi spun că trebuie să le netezesc cât pot drumul în lume.

Florin Ciprian Ursulescu: Cine ești tu Raluca Pavel? Cum te-ai prezenta în câteva cuvinte? 😁
R.P: Sunt un om emoțional, care pune emoția pe loc fruntaș. Vorba unui bun prieten: când mă bucur - mă bucur de parcă fac nuntă, când sunt tristă - sunt tristă de parcă m-aș duce la înmormântare. Trăiesc intens. Nu mă plictisesc niciodată, nici atunci când sunt singură. Sunt prea multe lucruri de făcut, prea puțin timp pentru iubit, ajutat, simțit :)

Cristoiu-Zimbran Mihaela: Îmi primul rand vreau să-mi cer scuze pentru doua lucruri ca nu cunosc nici o opera de a ta și ca pe mine poezia nu mă prinde 🤷🏼‍♀️🤷🏼‍♀️.
Crezi ca ai putea sa ma convingi sa ma răzgândesc, începând cu ale tale?
R.P: Nu este nicio problema faptul ca nu stii nimic despre scrierile mele. Acesta este un aspect pentru care ii sunt foarte recunoscătoare lui Florin si celorlalți admini - faptul ca ei aduc lumina asupra autorilor contemporani. Suntem atat de multi, încât nici noi nu ne stim intre noi. Ne stim cativa.
Am scris 3 carti de poezii, un roman si un volum de specialitate.

Florin Ciprian Ursulescu: Ce roman scris de un autor român contemporan ți-a plăcut și l-ai recomanda? 🙂
R.P: Consider că autorii români sunt mult mai putin cunoscuți decat ar trebui. Recomand sa se acorde macar o sansa fiecarui autor roman contemporan.

Florin Ciprian Ursulescu:Să presupunem că ajungi cea mai bine vândută scriitoare din țară. Cum crezi că te-ar schimba asta?
R.P: Florin Ciprian Ursulescu, ce vis frumos! Cu siguranta, as fi mai relaxată, as avea mai mult timp pentru documentare si scris, timp pe care acum il petrec promovandu-ma. De asemenea, mai mult timp de dezbătut cu cei care imi citesc cărțile ❤
Florin Ciprian Ursulescu: mulțumim!
Raluca Pavel: eu va multumesc tuturor pentru interes!❤

Pe Raluca o puteți găsi pe https://www.facebook.com/RalucaPavelautor/ de unde puteți să îi comandați cărțile și să o cunoașteți.




Comentarii

  1. Casa mea a fost plină de nesfârșite probleme și mizerie care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR DAWN după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Sunt bucuros să vă spun tuturor că am obținut rezultatul dorit după 2 zile și dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR DAWN pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. . Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: ( dawnacuna314@gmail.com ) Whatsapp: +3550685677099 / +2349046229159 Acest comentariu de apreciere vine de la Julia Lorenzo.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Monica Ramirez, o scriitoare uimitoare de spionaj și thriller!

Monica Ramirez este una din cele mai apreciate scriitoare de literatură de spionaj și thriller din țară. Fără ezitare, Monica și-a arătat disponibilitatea de a accepta un dialog deschis cu noi și a răspuns întrebărilor indiferent de natura lor. Monica Ramirez (n. 6 iulie 1970) a locuit în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în Rom

"Poveste dintr-o sticlă de parfum" de Adrian Petru Stepan

Editura Lebăda Neagră Pagini: 189 Aș putea număra pe degetele de la o mână cărțile care mi-au înmuiat sufletul atât de tare, încât să-mi umezească ochii, iar romanul al lui Adrian este unul dintre ele. Deși este unul de o dimensiune redusă, exact cât o esență de parfum de calitate ce îți face sufletul sa vibreze, romanul a adus o nouă premieră în viața mea din ultimii zece ani. A reușit să mă facă să recitesc întrega poveste la un interval scurt de timp. Firescul se desprinde din stilul acestui autor, iar cuvintele sunt atât de armonioase și frumos îmbinate, că îi dau un farmec aparte, nespus de liniștitor pentru suflet.  Un balsam frumos din tinerețea fiecăruia dintre noi sau un îndemn la aprofundarea unei realități de a cărei valoare nu ești conștient, în general, decât doar după mult timp. "Poveste dintr-o sticlă de parfum" aduce cu sine nostalgia unei tinereți pierdute, o poveste magică de iubire, așa cum este prima iubire din viața unui om, petrecută într-o atmosferă dom

"Vodcă roșie - O dușcă de necurat" de Bogdan Piticariu

  Editura Lebăda Neagră Pagini: 124 Șase povești horror, insolite și frumos concepute, plasate undeva în era comunistă menite nu neapărat să te sperie în așa măsură încât să nu dormi noaptea, ci mai degrabă să îți stârnească zâmbet, m-au fermecat și m-au făcut să citesc cu poftă fiecare narațiune în parte într-un timp foarte scurt. Fiecare poveste luată în parte e o experiență unică ce se inspiră din legende urbane-rurale care au circulat în epoca nu demult apusă a comunismului, în care sărăcia și opreliștile de tot felul, au dus la alternative mai mult sau mai puțin potrivite cu sănătatea mentală și fizică a oamenilor. Vodca roșie este un  substituent pentru băutura dispărută din magazine cu care minerii au inlocuit-o cu un solvent industrial de abataj cu efecte devastatoare. Păluga, o ființă supranaturală își face apariția în comunitate, iar moartea își râde de oameni. Într-o altă poveste, lipsa alimentelor de la un aprozar îl face pe responsabilul de magazin să improvizeze, iar moar