De multe ori m-am gândit că mi-aș dori să fiu nemuritor. Timpul să treacă pe lângă mine, iar eu să-i zâmbesc ironic știind că nu înseamnă nimic și nu mă afectează în niciun fel. Nu prea m-am gândit la toate aspectele, însă cu siguranță să fii nemuritor, înseamnă singurătate și tristețe...sau poate că sufletul nu mai e același, iar sentimentele sunt diferite. În ultimul volum din trilogia "Ultima vrăjitoare din Transilvania", autoarea a făcut o vrajă și m-a țintuit între paginile cărții. Am fost fermecat de poveste, fascinat de modul în care este expusă acțiunea și m-am îndrăgostit efectiv de vrăjitoarea Aneke, atât de bine a fost prezentată fizic și moral. Va spun sincer că nu mi-a fost greu sa mi-o imaginez și să o înțeleg. Totuși, personajul central al acestui volum este Alexandra, adolescenta rebelă care intră în viețile celor care împărtășesc blestemul vrăjitoarei Aneke. Foarte mult mi-a plăcut cum Alexandra evoluează de la stadiul de copilă cu gânduri incestuoase st...
Literatura