Editura Lebăda Neagră Pagini: 601 Am fost foarte încântat să descopăr că aventurile lui Dan Raglan continuă, după ce m-a încântat în romanul "Englezul". Bineînțeles că îl redescoperim pe omul de arme, inteligent și periculos, capabil să facă orice pentru a-și atinge țelul. El este același fost combatant din Legiunea Franceză, extraordinar de inteligent și tenace, care, datorită calităților sale deosebite, ajunge să lucreze pentru serviciile secrete. Raglan devine pentru foștii săi colegi un om la care poți apela cu încredere când ești în pericol de moarte, iar pentru lumea spionajului este un om temut, de care e mai bine să te ferești, pentru că nu poate fi controlat, în ciuda beneficiilor de care te-ai fi putut bucura de pe urma serviciilor sale. Unul dintre foștii camarazi dispare, însă nu înainte de a-l chema pe Raglan în ajutor, prin intermediul altor foști legionari. Dan nu ezită și încearcă să afle care este problema pentru care a fost contactat, însă moartea înce
Literatura