Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2024

SCRIE-MI! de Mugur Ioniță

  "Un roman despre puterea literaturii" Această carte a făcut ceva extraordinar! A reușit să dea un chip palpabil, nu doar iubirii ideale, ci și acelui ceva care îl face pe artist să își îndeplinească menirea și să săvârșească minunatul act de creație. Cumva, autorul a săvârșit un joc de reciprocitate inspirațională. A mers dincolo de o simplă poveste de dragoste și a transformat iubirea într-un izvor din care a băut atât el, cât si partenera lui pentru săvârșirea actului artistic. Dacă vreți, a transformat-o pe Albertina lui în Simonetta Vespucci a lui Sandro Botticelli și a devenit ceea ce Diego Rivera a fost pentru Frida Kahlo. La prima vedere, această carte este o frumoasă poveste de dragoste ce cuprinde, așa cum este firesc, toate etapele vieții, îmbină frumos cadrul poveștii cu povestea în sine și recunosc că pe tot parcursul lecturii mi-am notat câteva locuri pe care vreau să le vizitez când ajung în Timișoara. De exemplu, habar nu aveam că există o statuie a l