"Un roman despre puterea literaturii"
Această carte a făcut ceva extraordinar! A reușit să dea un chip palpabil, nu doar iubirii ideale, ci și acelui ceva care îl face pe artist să își îndeplinească menirea și să săvârșească minunatul act de creație. Cumva, autorul a săvârșit un joc de reciprocitate inspirațională. A mers dincolo de o simplă poveste de dragoste și a transformat iubirea într-un izvor din care a băut atât el, cât si partenera lui pentru săvârșirea actului artistic. Dacă vreți, a transformat-o pe Albertina lui în Simonetta Vespucci a lui Sandro Botticelli și a devenit ceea ce Diego Rivera a fost pentru Frida Kahlo.
La prima vedere, această carte este o frumoasă poveste de dragoste ce cuprinde, așa cum este firesc, toate etapele vieții, îmbină frumos cadrul poveștii cu povestea în sine și recunosc că pe tot parcursul lecturii mi-am notat câteva locuri pe care vreau să le vizitez când ajung în Timișoara. De exemplu, habar nu aveam că există o statuie a lui Tarzan sau că există o covrigărie cu rime inspirate din opere literare, iar felul în care autorul a descris piața Traian, locul unde o cunoaște pe Albertina, m-a făcut să îmi doresc să văd Timișoara din această perspectivă.
Albertina este un personaj capricios care se identifică cu caracteristicile muzei, adică devine mercurială, sferică sau poate chiar lunatică. Niciodată nu poți fi sigur că o ai cu adevărat în brațe pentru că dispare în cele mai nepotrivite și neașteptate momente. Precum nimfele din mitologie, asupra lui Florin, personajul principal al poveștii, Albertina are un efect constructiv și totodată dureros, prin iubirea lor. Ea îl readuce pe Florin în lumea literaturii din care evadase pentru a se refugia în jocurile pe calculator, prin cel mai frumos și ideal mod posibil. Oare ce e mai frumos pe lume decât să citești o carte alături și în brațele persoanei iubite?
Povestea dintre Florin, un tânăr poștaș din Timișoara și Albertina, o frumoasă studentă la litere, începe neașteptat și cu profunde legături cu literatura, începând de la abordarea frumoasei necunoscute din piața Traian și până la modul în care Florin încearcă să o cucerească. Personal, mie mi s-a părut extrem de logic și potrivit să o descifreze prin intermediul cărților pe care aceasta le-a citit. Oare nu se imprimă ceva în sufletul nostru pentru totdeauna ceva din esența unei cărți?
Memorabil și emoționant mi s-a părut episodul în care Albertina îl duce pe Florin la biserică, nu pentru a se ruga la Dumnezeu să îi ajute ei sau familiei, ci pentru un personaj din cartea pe care o citea. Această implicare afectivă totală, de uitare de sine, de cufundare absolută în lumea cărților din timpul unei lecturi este o descriere perfectă a modului în care poți trăi mai multe vieți. "Cine citește trăiește o mie de vieți. Cel care nu citește niciodată trăiește una singură." - George R.R. Martin.
Florin este tipul de om matur care conștientizează că o astfel de iubire nu poate dura, așa că imortalizează în ochii minții fiecare scenă erotică cu disperarea celui care știe că poate fi pentru ultima oară în viață când o poate avea. Apa ținută în palme există doar vremelnic, pentru că prin natura ei este curgătoare și se pierde în destinul ei firesc. O iubește cu disperarea omului care este conștient că nu există decât o singură pereche potrivită în viață, însă alături de care nu poate trăi. Este, dacă vreți, cântecul păsării Spin, simbol al speranței, frumuseții și transcendenței într-o comunicare cu divinul. Este încercarea disperată de eliberare din lanțurile lumii materiale.
Așa cum se întâmplă se cele mai multe ori în viață, totul are un sfârșit. Așa că, atunci când Florin crede că a pierdut-o pe Albertina, nu se poate rupe din simbioza pe care sufletele lor o realizase, deși în mod conștient nu o credea posibilă. Ca de obicei, ceea ce spune inima diferă de dispozițiile creierului. Florin se ancorează de praful unei iubiri așternute peste locurile în care au fost împreună, se mută în apartamentul în care ea a trăit și s-au iubit, ține ca o relicvă magică magnetul de frigider, panglica de cadouri uitată în apartamentul părăsit și... folosește din ce în ce mai mult biroul de scris pe care Albertina l-a lăsat în urmă, poate ca un îndemn pentru iubitul ei de a scrie romanul la care lucra de ceva vreme.
Acest roman pe care autorul Mugur Ioniță l-a scris cu o vădită îmbunătățire față de anterioara sa operă epică, ”Ultimul Meteorolog”, este o întruchipare a iubirii față de literatură, atât din punctul de vedere al unui cititor, cât și al unui scriitor. Oarecum, aici suntem părtași la modul în care ia naștere un proces de creație de la început și până la final. Dacă sunteți curioși cum apare un roman dintr-un erotism magic, atunci acest roman este potrivit pentru a vă satisface curiozitatea.
Recomand și mulțumesc autorului pentru clipele minunate pe care mi le-a oferit.
Excelentă cronică, felicitări!
RăspundețiȘtergere