Treceți la conținutul principal

6 povesti cu draci de Igor Bergler

6 povesti cu draci de Igor Bergler

Igor Bergler este un autor care te provoacă. Până acum nu mi-am dat seama de ce nu puteam mereu lectura opera lui, însă prin aceasta carte am realizat că tot ceea ce spune este foarte bine documentat, iar atunci când citești ceva scris de el e aproape imposibil sa nu te apuci sa verifici informațiile oferite. Eu cel puțin, nu mereu aveam dispoziția necesară de a cotrobăi pe google ceea ce spunea el, însă cărțile lui își ating scopul. Înveți lucruri inedite și cred eu necesare oricărui om educat. Are talentul deosebit de a aduce istoria in fața ta într-o formă atractivă, iar ironia fină și cuvintele foarte corect calculate, îți dau o stare de bine și o curiozitate care te face sa îi citești opera cu încăpățânare.
Așa cum spune și titlul "6 povesti cu draci" , acest roman are șase povesti interesante încărcate cu ironie și cu un mesaj ascuns pe care îl poți descifra doar dacă ești foarte atent.
Poveștile nu au legătură una cu alta, însă au ca punct comun prezenta dracilor și impactul asupra oamenilor din puncte de vedere diferite.
Autorul într-o poveste, ne poarta prin lumea artei moderne unde lucrurile nu stau așa cum e firesc, iar dracii zugrăviți în operele moderne se revoltă și pornesc în căutarea clasicilor. E uimitor cum ne e prezentată realitatea dureroasă a oamenilor "cu putere" care ajung sa ne conducă societatea prin incompetență...
Într-o o altă poveste i-am simțit prezența lui Kafka și a gândacului său prin faptul că un om se transformă în drac, deși el rămâne conștient de ceea ce e, iar întâlnirea lui cu vecinii, mi-a amintit de traiul într-un bloc aglomerat. Limbajul și felul de a gândi al eroilor e realist și implicit, amuzant.
Cel mai mult mi-a plăcut povestea care eu cred că e cea mai reușită din acesta carte, cea în care face legătura cu celelalte două romane anterioare. Povestea Magdalenei a Crucii e fascinantă, și cu toate că o mare parte din ea este reprodusă aproape exact așa cum am găsit-o pe internet http://mmarysplendoareaiubirii.blogspot.com/…/sora-magdalen…, in partea a doua m-a surprins prin imaginația lui și aș fi vrut să citesc un roman cu aceasta temă, însă se termină brusc și lipsit de originalitate...
Va las pe voi să descoperiți celelalte povesti care pe mine m-au făcut să uit de realitate și m-au cufundat într-o lume unică.
Recomand acest roman pentru că ai ce învăța în urma oricărei lecturi a lui Bergler, mai ales că aici îl avem puțin altfel, plin de ironie și binedispus.
Cu siguranță odată începută această carte, o vei termina și vei regreta că încă nu a apărut un alt roman al lui pe care să îl citești.

Comentarii

  1. Casa mea a fost plină de nesfârșite probleme și mizerie care au dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu dorindu-și tatăl înapoi. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR DAWN după ce am văzut atât de multe remarci bune despre munca lui. M-a asigurat că mă împac pe mine și pe soțul meu cu vraja lui de reconciliere pe care a făcut-o. Sunt bucuros să vă spun tuturor că am obținut rezultatul dorit după 2 zile și dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am revenit împreună și cred că va fi pentru totdeauna pentru noi și toate mulțumim lui DR DAWN pentru că a făcut atât de mult pentru a-mi salva familia. . Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. e-mail-i acum prin: ( dawnacuna314@gmail.com ) Whatsapp: +3550685677099 / +2349046229159 Acest comentariu de apreciere vine de la Julia Lorenzo.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Monica Ramirez, o scriitoare uimitoare de spionaj și thriller!

Monica Ramirez este una din cele mai apreciate scriitoare de literatură de spionaj și thriller din țară. Fără ezitare, Monica și-a arătat disponibilitatea de a accepta un dialog deschis cu noi și a răspuns întrebărilor indiferent de natura lor. Monica Ramirez (n. 6 iulie 1970) a locuit în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în Rom...

Lanțul adicției de Daniela Bortea

  Pagini: 326 Editura: Creator Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc acest roman care nu are pretenții de la autoare de a fi deosebit, și totuși... Veți avea o surpriză! Veți medita mult pe marginea lui, pentru că toți avem câteva zale dintr-un lanț al adicției. Suntem dependenți de iubire, iar asta implică suferință mai ales când cei dragi au o problemă. Nu de... matematică!🤣 De ce adicție?!  Nu vreau sa vorbesc doar despre dependența de droguri sau alcool care  macină viața celor care sunt prinși în aceste mreje autodistuctive, ci și despre cei care sunt legați sufletește de aceștia. Familia, prietenii, iubiții victimelor, sunt la rândul lor înlănțuiți într-o suferință continuă și implicit devin victime care se automutilează de vinovăția închipuită a celor aflați în această situație. Acest roman dezbate această temă dureroasă și provoacă un disconfort necesar pentru a înțelege realitatea.  Oricând se poate întâmpla ca cineva drag sa cadă într-o astfel de patimă...

SCRIE-MI! de Mugur Ioniță

  "Un roman despre puterea literaturii" Această carte a făcut ceva extraordinar! A reușit să dea un chip palpabil, nu doar iubirii ideale, ci și acelui ceva care îl face pe artist să își îndeplinească menirea și să săvârșească minunatul act de creație. Cumva, autorul a săvârșit un joc de reciprocitate inspirațională. A mers dincolo de o simplă poveste de dragoste și a transformat iubirea într-un izvor din care a băut atât el, cât si partenera lui pentru săvârșirea actului artistic. Dacă vreți, a transformat-o pe Albertina lui în Simonetta Vespucci a lui Sandro Botticelli și a devenit ceea ce Diego Rivera a fost pentru Frida Kahlo. La prima vedere, această carte este o frumoasă poveste de dragoste ce cuprinde, așa cum este firesc, toate etapele vieții, îmbină frumos cadrul poveștii cu povestea în sine și recunosc că pe tot parcursul lecturii mi-am notat câteva locuri pe care vreau să le vizitez când ajung în Timișoara. De exemplu, habar nu aveam că există o statuie a l...