Cinci minute am stat cu ochii în gol înainte de a incepe să scriu despre aceasta carte. Prea multe amintiri m-au năpădit, prea multă suferința pe care o credeam îngropată s-a întors. Da, recunosc că în timp ce citeam aceasta carte am și râs de se uitau la mine nedumeriți colegii de muncă. Ei mâncau in pauză de masă, iar eu mă hrăneam cu amintirile autorului care nu erau decât o trambulină spre propriile amintiri. Prea multe coincidențe... Oare așa eram toți crescuți în acele vremuri? Hai sa va spun doar câteva din lucrurile care m-au mirat...
1. Pe fratele meu, îl cheamă Vasilică. 🙂
2. Eu nu înjur nici in ziua de astăzi pentru că am fost educat cu lingura de lemn, iar ocazional cu papucul de casă. De multe ori când mă aflu în trafic, soția compensează cu vârf și îndesat prin "urări de bine", iar eu încep și râd...
3. Pierdeam nopți întregi citind romane procurate in cele mai ciudate feluri, iar dimineața mergeam la școală. Nu eram un elev strălucit și...culmea, mereu ii spuneau profesorii tatălui meu că sunt "brânză bună în burduf de câine"...
4. Fotbal jucam toată ziua într-o parcare aproape goală și mai mereu ne împărțeam in două echipe: Steaua și Dinamo! Eu, m-am născut cu sânge de dinamovist, deși toată familia mea e stelistă, deci normal că îmi dădeam viață pe teren să câștig... Dar nu despre amintirile mele trebuie sa vorbim...
Am simțit sinceritatea autorului și bucuria reîntoarcerii in timp prin aceste rânduri, iar eu m-am bucurat alaturi de el. Am fost și eu la țară și eram privit cu suspiciune pentru că veneam de la oraș... Îmi amintesc că odată mergeam cu "camionul" ( o căruță trasă de cai cu roti de cauciuc) după lemne în pădure alături de unchiul și verii mei, iar în spatele nostru o căruță ca vai de ea, cu roți de lemn și trasă de o gloabă se chinuia să ne ajungă doar să mă întrebe pe mine de-al cui sunt... Dar, iar incep eu cu cu poveștile mele...
Trebuie să îi mulțumesc lui Marius pentru că m-am întors cu ochii amintirii spre copilărie. Ei bine, asta face acest roman! Te face să îți amintești propria copilărie, iar tot ce a povestit autorul aici mi-a lăsat impresia că este veridic. Este ca o terapie pentru a-ți evalua identitatea. Ceea ce ai trăit în copilărie te reprezintă ca adult.
Romanul surprinde copilăria autorului încă de la începuturi și o prezintă așa cum a fost, adică cu sărăcie și necazuri, însă plină de bucuria specifica vârstei. Îi cunoaștem familia, strada ( recunosc că am căutat pe google maps!) si prietenii. Faptele evocate sunt preponderent amuzante, așa că este o lectură plăcută și nici nu realizezi când ai ajuns cu regret la final.
Sincer, ultima parte nu prea mi-a plăcut... Poate pentru că Marius era deja puțin mai mare și avea alte preocupări, însă sunt foarte curios sa aflu ce a făcut mai departe...
Recomand acest roman nu numai pentru că mi-a stârnit cu adevărat râsul prin situațiile amuzante evocate, ci și pentru că îți oferă posibilitatea de a te regăsi.
Cu siguranță este un roman altfel si chiar merită cumpărat și citit.
Comentarii
Trimiteți un comentariu