Continuarea romanului "Iarta-ma că te-am iubit" a ajuns la mine cu multe așteptări și pot spune că în mare parte nu m-a dezamăgit. Bolile esențiale ale sufletului își găsesc răspuns specializat in cadrul acestui roman, iar acțiunea curge lin și nici nu realizezi când ai ajuns la sfârșitul cărții. Simbolistica și psihologia aplicată pe cazul Feliciei îți oferă o pârghie pentru vindecarea din suferința iubirii.
Mesajele de motivare, grafica absolut deosebită și momentele de fericire familială surprinse magnific de autoare, mi-au dat o stare de confort și zâmbeam la acest tablou minunat zugrăvit.
Acest roman aduce un plus fața de primul prin apariția perspectivei masculine care mi s-a părut puțin exagerată, însă a evidențiat caracterul bolnav a lui Petru Alexandru și nevoia acută de vindecare.
Acțiunea romanului continuă din punctul în care a rămas în primul volum iar autoarea ne prezintă aspectele vieții unui român aflat la muncă în Anglia și impactul pe care l-a avut trecerea la altă civilizație și cultură. Încă de la început ni se prezintă un nou personaj David, un bărbat stilat și respectuos pe care Felicia îl folosește ca pe un bărbat- pansament, procedând oarecum ca și cel care i-a distrus viața, însă David nu se arată deranjat și crede în sentimentele lui profunde.
Relația dintre cei doi se materializează prin apariția Zorei care umple golurile lăsate de iubirea furată de Alexandru.
Leagănul de pe copertă, reprezintă un simbol al copilăriei la care se întoarce prin revenirea în țară și sincer nu am înțeles de ce trebuie să înfrunte trecutul când deja fusese îngropat, însă totul se explică prin faptul că face parte dintr-o terapie de vindecare. Autoarea acorda foarte multa importanta psihologiei și modului în care terapia îți poate schimba viața. Întâlnirea cu trecutul o face să analizeze și să realizeze importanta primei iubiri prin prisma maturității și înțelege că totul a fost o iluzie.
Ela combină romanul de dragoste cu unul de dezvoltare personala.
Zora este un personaj aparte, iar replicile ei sunt simboluri și nu știu dacă are veridicitate... Conversațiile cu o fetiță de 5 ani sunt mult prea mature, însă mesajul pe care îl transmite este de a o ajuta pe viitor să se dezvolte normal și să fie pregătită în lupta cu problemele sufletului.
Momentul in care Alexandru se hotărăște să arunce jurnalul, apoi se răzgândește și citește ultimele pagini care parcă îl convinge să nu o facă...mi se pare puțin credibil, însă mă bucur că nu a făcut-o pentru că întreaga viață i se schimbă.
Recomand acest roman pentru modul în care este prezentată importanta asupra psihologiei, și felul în care terapia îți poate schimba viața. Romanul Elenei este este un balsam pentru suflet și oferă soluții concrete doar citind aceste pagini.
Comentarii
Trimiteți un comentariu