M-am bucurat foarte mult pentru acest cadou oferit de Diana pentru că mi-a oferit posibilitatea să îl cunosc pe scriitorul Adrian-Petru Stepan despre care auzisem lucruri frumoase. Aveți aici un interviu pe blogul meu: https://ursulescu.blogspot.com/2020/05/la-povesti-cu-adrian-petru-stepan.html
Subiectul tratat de autor este unul sensibil pentru mine pentru că am amintiri din vremea comuniștilor. Aveam cam aceeași vârstă cu protagonistul romanului și îmi amintesc destul de bine limbajul de lemn pe care ni-l inoculau încă de la grădiniță și formula universală de adresare "tovarășul/ tovarășa" pe care eram obligați să o folosim cu toată lumea, indiferent de ierarhia socială.
Am multe amintiri din acea perioadă, însă nu pot spune că au fost neplăcute. Se datorează oare faptului că eram copil, iar copilăria e minunată oricând?
Acțiunea romanului se petrece în Timișoara în perioada tulbure din timpul revoluției din 1989 în care un băiat alaturi de tatăl său merg sa ridice un parchet cu bunătăți trimis din Franța de către unchiul băiatului. Lucrurile se precipită când întâlnesc doi milițieni puși pe scandal.
Această carte destul de subțire este povestea unui băiat care iubește poveștile și îndeamnă pe toată lumea să i se destăinuie. El pornește pe baza unei alegorii cu mașini spusă de tatăl său, să încerce să-și salveze părintele din închisoare, capturat într-un mod abuziv și absurd de cei doi milițieni.
În drumul parcurs de copil în această atmosferă tulbure, întâlnește oameni care vor să îl ajute și care ne lasă fiecare câte un aspect personal a vieții lor din era comunistă. Interesant cum sunt surprinse aceste destăinuiri față de un copil de nouă ani. Mi-a plăcut sentimentul pe care mi l-a provocat si am simțit nostalgie față de oamenii simpli și deschiși din acele vremuri. M-am văzut pe mine stând la coadă la pâine de seara pentru a doua zi dimineața, alături de alți oameni care inevitabil îmi deveneau prieteni...
Romanul lui Stepan este o poveste frumoasă, un tablou a unor vremuri nu demult apuse de care trebuie sa ne amintim pentru că este parte din istoria și identitatea noastră națională.
Recomand aceasta carte și sunt curios să citesc și altceva de acest autor.
Vă las un mic fragment elocvent:
"Speram doar să nu mă întâlnesc cu alți milițieni. Oricum, de ce ar avea cineva treabă cu un băiat ca mine? Mai ales că eram un elev silitor, știam câteva poezii despre țară și Ceaușescu, eram abonat chiar și la "Cutezătorii", nu doar la "Șoimii patriei", fiindcă știam să citesc, nu ca mulți dintre colegii mei care de abia silabiseau. Bine, cred că partea asta cu cititul nu m-ar fi ajutat fiindcă tata, când glumea pe seama milițienilor, spuneau că ei își recunosc gradele după tablele ce le au pe umeri pentru că, dacă le-ar fi scris, înainte de a se saluta ar fi pierdut cinci minute doar să descifreze literele."
Comentarii
Trimiteți un comentariu