Pagini: 188
Editura: Curtea Veche Publishing
Nu îmi plac polițiștii în mod deosebit pentru că nu prea am avut experiențe plăcute cu ei... Știu că meseria lor este grea și necesară într-o societate, însă mult prea mulți au devenit bogați peste noapte și prea multe povești au ajuns la urechile mele despre corupție și permise de conducere obținute pe mulți bani...
Mă grăbeam să merg la muncă și trebuia să iau copilul de la școala. Aveam un Opel Vectra, bătrânel și cu bateria pe ducă. Nu aveam chiar atunci bani de alta, așa că încercam să reduc cât mai mult din consumul ei. Școala generală unde învăța băiatul meu era cam la 1 km de casă, așa că după ce am pornit mașina cu copilul pe bancheta din spate, aprind totuși luminile de poziție și când ies de pe străduța scolii să intru pe DN7, mă oprește un echipaj de poliție. Știam care era motivul. Nu aveam luminile de întâlnire aprinse. Băiatul era puțin speriat, iar eu la fel. Nu aveam bani de amendă... I-am dat actele din bord după ce mi-am desfăcut centura de siguranță și am așteptat verdictul. Polițistul Nr 2 a venit cu actele mele și mi-a spus că nu aveam centura... Totuși, după ce îi explic că mi-am desfăcut-o in prezența colegului, m-a întrebat sec daca am cerut permisiunea de a-mi desface centura... Nu făcusem asta, așa că am tăcut mâlc. Mi-a dat două puncte penalizare cu amendă minimă. Când am incercat timid sa ii explic că nu prea stau bine cu banii și să îmi dea doar un avertisment, m-a întrebat când îmi expira trusa medicală și dacă vreau să îmi caute și alte probleme... Am tăcut, am mulțumit și am plecat bucuros că am luat doar o amendă minimă pe care nu aveam cu ce sa o plătesc...
Am mai avut și alte experiențe nefericite despre care vă voi povesti alta dată, însă acum mă bucur că am descoperit romanul lui Marian Godină pentru că am întâlnit un polițist uman și chiar îmi doresc să nu fie o ficțiune tot ceea ce am citit.
Romanul nu are o valoare literară deosebită, nu abundă în figuri de stil bombastice, însă are umor și o secvență umană din viața de polițist.
"Flash-uri din sens opus" începe cu felul în care Marian a ajuns la Academia de Politie din Câmpina cu problemele întâlnite acolo și oamenii care l-au pregătit pentru meseria pe care o practică și astăzi. Au fost momente amuzante, dar și ciudate... Nu am înțeles povestea lui Mihuț care m-a întristat...
Faptul că Marian a ajuns polițist în Brașov după repartiție, m-a bucurat pentru că astfel mi-am redescoperit orașul de suflet, iar întâmplările povestite în acest roman sunt flash-uri amuzante din viața de polițist. Totuși, îl cunoaștem și pe îndrăgostitul Marian Godină care se comportă asemeni nouă dovedind că și polițiștii sunt oameni!🙂
Capitolele sunt simple, surprind esența și par a fi simple postări luate de pe Facebook... Ulterior am aflat că nu m-am înșelat și chiar așa a și fost! Pagina autorului este cea care a stat la baza acestui roman. Singurul lucru pe care îl știam despre autor era că este un polițist cu o alpaca pe nume Pablo căreia i-a creat o pagină de Facebook. 🙂
Cartea mi-a plăcut pentru că m-am surprins nu odată râzând, și mie rar mi se întâmplă asta, mi-a creat o bună dispoziție care m-a făcut să merg la muncă cu mai multă tragere de inimă de cât o fac de obicei... Cred că merită să achiziționați acest roman pe care îl recomand cu mare plăcere, nu doar pentru momentele ilare ci și pentru că încercă să schimbe percepția cetățenilor asupra agenților de poliție.
As fi curios sa îmi povestiți voi, cei care citiți aceste rânduri, cum vedeți polițistul român. Ar fi interesant sa vedem opinia voastră...
Comentarii
Trimiteți un comentariu