Un interviu de 10 cu Daniela Bortea!

 

Am simțit că lipsea ceva din legătura pe care o realizez cu cărțile pe care le citesc...
Ce lipsea? Păi... Eu sunt un tip foarte curios de felul meu, așa că am decis să pun autorului întrebările care îmi treceau prin cap in timpul lecturii! Poate și voi veți găsi în acest...hai sa îi zicem interviu, răspunsul unor întrebări care v-au trecut prin minte citind cartea despre care tocmai am scris... Astăzi am ales să vorbesc despre "Lanțul adicției" de Daniela Bortea.
De ce am numit interviu de 10?!
Nu doar pentru că voi adresa 10 întrebări, ci și pentru că are legătură cu nota maximă acordată romanului citit.

Întrebările au ca bază, romanul pe care tocmai l-am terminat, însă nu vor lipsi și întrebările care sa ne facă cunoscut un scriitor talentat așa cum este el în viața de zi cu zi... ( Dacă a primit notă maximă, clar e talentat!😇)

1. Ce ar trebui să știe un cititor curios ca mine despre un autor talentat ca tine?

Daniela Bortea: Ești modest, Florin. 😊 Dintre noi doi, se știe deja cine are talentul, însă am să îți răspund în calitate de cititor curios. Despre mine personal ar fi multe de spus dar nu știu dacă asta interesează cititorul. Ca și autor, este încă un apelativ pe care nu mi-l însușesc și ca atare nici talentul. Am așteptat mult până m-am decis să scriu prima carte, tocmai din cauza faptului că nu aveam încrederea că aș avea talent…Dar în sufletul meu, pot spune că iubesc să scriu, indiferent de cine îmi va aprecia stilul sau nu și cu asta mă identific. Scriu jurnale de la vârsta de 14 ani. Am scris 5, după care, la vârsta maturității să zicem, m-am oprit. Însă, după un timp, această pasiune a reapărut în viața mea. Presupun că așa se înâmplă când este ceva ce iubești atât de mult.  Dacă mâine voi fi întrebată care sunt pasiunile mele, voi răspunde fără să stau pe gânduri : Iubesc să citesc și iubesc să scriu. Mai multe despre mine, ce pot spune, sunt din Caracal, dar locuiesc în Anglia de 9 ani. O olteancă devenită recent, cetățean britanic. Sunt mândră de ambele mele cetățenii, desi voi rămâne la rădăcină toată viața, cu identitatea ce mi s-a dat, cu suflet de român, indiferent unde voi locui.
Aș putea să vorbesc multe despre mine, pentru că sunt activă și îmi place să încep proiecte din diverse domenii, tot timpul apare ceva nou în viața mea care mă captivează, pe care vreau să îl învăț. Îmi doresc totuși, ca faptele și tot ceea ce realizez, să vorbească mai mult despre mine. E greu tu ca om să începi să te descrii.
Voi spune pe scurt: sunt o persoană ambițioasă, dar în același timp am și o lipsă de încredere în mine. Mă desconsider de multe ori, însă cumva, îmi place să îmi știu valoarea, per total începând de la școală până în prezent, mă consider de nota 8 😉😊. Cea mai mare motivație și încredere o am când fac ceva pentru cei din jur. Cred că dăruirea mea față de ceilalți îmi poate fi cea mai mare calitate dar și defect.

2. Cum de te-ai hotărât să publici o carte? Ce te-a îndemnat să faci asta? Ce te-a motivat?
Daniela Bortea: O să le iau pe rând. M-am hotărât pentru că este o dorință de-a mea, încă de când eram în liceu. Anul 2020 a fost anul în care mi-am făcut un vison board cu dorințele mele și una dintre ele era să public o carte. Așa că am început și nu am mai renunțat. M-a îndemnat să scriu, după cum am mai menționat, pasiunea mea pentru cuvinte, dar și iubirea față de oameni. Sunt o persoană empatică și sunt atentă la cei din jur, îmi place să analizez și tot timpul mi-am dorit să scriu bazându-mă pe evenimente reale, sau să scriu ceva ce implică teme mai profunde.
Povestea pe care voiam să o scriu inițial era alta, însă aceasta a căpătat o prioritate. M-a motivat să continui, dorința de a-mi vedea cartea publicată și nu numai. Cumva, în cercul meu restrâns de prieteni, eu sunt așa ca un deschizător de drumuri în mai multe domenii. Îmi place să îi motivez și știu că mulți nu au curajul să riște. Un exemplu ar fi cu venirea și mutarea definitivă în Anglia sau cumpărarea unei case. Îmi place să împărtășesc cu cei din jur din experiența mea și mai ales să îi motivez pe cei cărora le este teamă să se arunce pe tărâmuri necunoscute. La fel și cu primul meu roman publicat. Pe lângă împlinirea personală, este o dovadă fizică, le spun multora că țin în mână, un vis de-al meu ce s-a materializat. Dacă eu am putut să scriu o carte având și un copil mic de 2 ani, în anul 2020 care a fost un an greu pentru toți, dar și pentru mine personal, atunci, pot face și ei orice își propun. Organizarea și perseverența sunt cheia. Exact în momentul ăla în care vrei să renunți, să te ridici și să continui. Cred că asta face diferența între a reuși și a eșua.

3. Ce s-a schimbat în viața ta după apariția Lanțului adicției?
Daniela Bortea: Nu multe, pe lângă faptul că mi-am hrănit și eu puțin egou-ul, bieînțeles 😊.  Cred că aveam nevoie  de asta pentru a  merge mai departe cu scrisul. A fost o satisfacție mare doar că am realizat să ajung să public, apoi, faptul că, văd cartea mea în pozele altcuiva, faptul că cineva  “mă citește “, îmi umplu inima de bucurie dar și de teamă. Cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, cred că a fost conexiunea cu oameni ca tine. E minunat să poți crea legături cu oameni care deși sunt departe fizic, au aceleași lucruri în comun și pasiuni. Plus reconectarea cu foști colegi sau prieteni cu, care nu am mai ținut legătura. Atât de plăcut a fost să primesc mesaje de la foști colegi și chiar fosta mea dirigintă, în care îmi scriau că sunt mândrii de mine. Mă bucur că eu Daniela, pot face pe cineva mândru prin munca mea.

4. De ce ai ales ca temă un roman care tratează un subiect atât de incomod?
Daniela Bortea: Pentru că este  un subiect pe cât de vechi, pe atât de autentic. Pentru că eu ca și copil, am văzut în jurul meu, de la distanță, efectul alcoolului, al dependenților dar mai ales ai celor care nu aveau de ales și trăiau alături de ei. Cazul lui Filip este puțin diferit, dar cred că exact acolo este veriga care leagă cazul lui de cel al tatălui. Trecutul și prezentul sunt legate printr-o adicție, ce au ca punct comun pe cei dragi care sunt martorii lor. Indiferent de viciu, sau de substanța comnsumată, o dependeță este ca o sabie cu două tăișuri. Și poate, fie să distrugă pe cineva, și aici vorbesc și de dependent și de co-dependent, fie îi poate face să devină mai puternici, să se restarteze și să își găsească puterea, identitatea.

5. Cum te-ai documentat la acest roman? Care au fost "sursele" tale? Ai cunoscut dependenți de droguri? Ai încercat astfel de substanțe?
Daniela Bortea: Documentarea a fost mai mult verbală, de la cei care au trait cu cineva care a trecut prin așa ceva și puțin research pe sfântul Google. Aveam nevoie vizual de mai multe resurse și mărturii ale celor care au trecut prin astfel de cazuri. Personal, am întâlnit o singură persoană dependentă  de droguri, era un coleg  unde lucram acum 5 ani . Mă frapa sinceritatea cu, care își recunoștea viciul. Dar mai ales lucrurile de care era capabil când era sub influența substanțelor, însă voința lui era de apreciat pentru că lupta cu viciul lui de dragul  fiului său. Cât despre viciul alcoolului, la tot pasul am întâlnit așa ceva în România. Nu am consumat droguri, dar am consumat și consum alcool ca orice om, în cantități decente.😊 Nu îmi place să fac abuz, am făcut de mâncare și de cafea și nu mi-a fost bine. Îmi place vinul alb, ciocolata și cafeaua, deci este ușor să devin dependentă de ele. Mă lupt și eu cu adicțiile mele. Este ușor să devenim dependenți, pentru că nici nu ne dăm seamă când și cum se întâmplă…

6. Am înțeles că Joanna personajul principal din roman există cu adevărat... Care a fost reacția ei când a citit ce ai scris despre viața ei?
Daniela Bortea: Da, Joanna există în realitate, pe lângă faptul că îmi place să vorbesc de ea și metaforic, că există o mică parte din copilul Joanna în noi toți, partea neînteleasă de nimeni, partea care vrea să fie iubită și care la un moment dat nu știe ce să aleagă. Joanna adevărată nu  a citit încă tot romanul, doar părți din el, pe parcurs ce îl scriam. M-am consultat mult cu ea la evenimentele reale de la care am pornit. Am vrut să păstrez cât mai  mult din realitatea ei. Ea are emoții ori de câte ori citește ceva și chiar și partea în care eu îmi las imaginația liberă și îmbin întâmplările cu ficțiune, Joanna îmi spune că am redat perfect sentimentele ei.
P.S. S-a emoționat când a citit prima recenzie, care a fost a ta. Cumva trăiește și ea alături de mine aceași emoție după ce a fost publicată cartea.  Eu îi sunt recunoscătoare că mi-a fost muză și povestea ei m-a motivat să continui, deși ea rămâne umilă și modestă și îmi tot spune că nu este specială. Prin povestea Joannei, vreau să îi dau încredere atât ei, cât și altora, că fiecare își are rolul lui în viața asta și fiecare este special în felul lui.

7. Despre Filip, personajul dependent de droguri din roman... Și el este real? Te-ai gândit la un happy-end sau impactul unui om care se îndreaptă spre moarte este mai sugestiv pentru cititori?
Daniela Bortea: Filip este și el “ real.” Nu pot spune despre nici un personaj că este 100%, proiecția realității pentru că ei sunt și rezultatul imaginației mele. Am avut ocazia să vorbesc de câteva ori cu Filip, prin apel video, dare eu îl “ creasem “ deja. El a apărut ca personaj, doar pentru că a făcut parte din viața Joannei. Pentru că în timp ce eu îi scriam povestea  (volumul 2), am încercat să o înțeleg și am creat “Lanțul adicției”. Din păcate evenimentele din viața lui Filip sunt reale. A ajuns la momente de cumpănă și exceptând câteva evenimente fictive, Filip a trecut prin acele întâmplări. În ceea ce privește un happy end, nu spun că nu cred în asta, ar fi un paradox cu firea mea visătoare și optimistă, dar este ca și în viață, nu toate se termină cu happy end și în cazul acestui roman, fără să dau spoilere, poate nu a fost genul de sfârșit clișeiic “ Și au trait fericiți până la adînci bătrîneți… “ , pentru că, acest roman reprezintă doar o etapă. Tranziția Joannei prin drumul lung al vieții, întâmplări ce au ca scop doar să îi fie drept povețe pentru mai târziu.

8. Ce fel de cărți citești? Spune-mi ultima carte ce te-a impresionat!
Daniela Bortea: Citesc mai multe genuri de cărți. În general îmi place orice carte ce vine cu o încărcătură emoțională, îmi plac cărțile psihologice, thriller, clasici, romace, dramă. Chiar orice. Nu sunt pretențioasă la gen, doar la felul în care este scrisă o carte. Atâta timp cât mă face să simt o emoție, sau mă ține  antrenată în poveste, îmi oferă puțină adrenalină, pentru mine este o carte reușită. Am să numesc câteva cărți din categorii diferite. Încep cu clasicii și două dintre operele mele favorite : Shogun și Mizerabilii. Ca și autori contemporani, mi-au plăcut mult : Stieg Larson cu trilogia Millennium, Collen Hoover – “Verity”, Kristin Hannah – “Aleea cu licurici” si  “ Grădina de iarnă” și o doamnă scumpă, tare dragă mie, Raluca Butnariu – “Trandafirul Scoțian “.

9. Ești mulțumită de munca ta la acest roman? Ce crezi că ar mai trebui schimbat sau îmbunătățit?
Daniela Bortea: Sincer, sunt foarte mulțumită în ceea ce priveste strict acest roman. Știu că aș putea sau cel puțin îmi doresc să scriu și mai bine, alte cărți. Pentru romanul acesta, sunt mulțumită de cum a ieșit.  În primul rând, pentru că a fost un drum lung. Am început să scriu la el în martie 2020, deci abia după 2 ani a văzut lumina tiparului. Și în al doilea rând, îi știu toate etapele prin care a trecut, draft numarul 1, 2, 3 și continuă. Multe corecturi și betareaders, care au reușit să ofere un feedback constructiv.  Și pentru faptul că atunci când am scris Sfârșit, am lăsat manuscrisul ” la dospit”  câteva luni,  pentru că eram suprasaturată de subiect și pentru că am scris enorm  (250000 de cuvinte ). Ca să vă faceti o idee, acest roman conține în jur de 75000 de cuvinte. ( Atât de multe cuvinte inutile am putut să scriu ca să ajung să condesez povestea și să redau totul într-un număr potrivit de cuvinte.) Intenționam să cuprind totul într-o singură carte dar am fost nevoită să o impart în două volume.
În momentul în care am recitit manuscriusul la câteva luni după ce îl terminasem, îmi venea să plâng. Atât de prost mi se părea în comparație cu ceea ce voiam eu să transmit. Plus că era plin de greșeli, îl scrisesem în doar 6 luni cu pauză de câteva săptămâni. Așa că , am stat puțin și am reflectat și am căutat ajutor. Nu vreau să vorbesc de partea financiară dar a fost nevoie și a trebuit să plătesc pentru corectură privată, înainte să ajungă la editură. Stadiul în care era romanul meu era unul deplorabil, nici măcar diacritice nu am avut. După ce, doi corectori m-au lăsat baltă, Dumnezeu mi-a scos în cale cea mai minunată femeie, cu o experiență vastă în acest domeniu. Aproape că nu îmi venea să cred că ea va fi cea care se va ocupa de romanul meu. Și dacă ați vedea prima variantă trimisă către ea, ați fi și voi de acord cu mine, că a făcut minuni. Dumnezeu ne trimite exact oamenii de care avem nevoie, la momentul oportun.
Despre partea de îmbunătățire, aș mai fi zăbovit poate puțin asupra lui, însă aș fi lungit procesul și probabil nu mai ajungea să fie publicat nici anul ăsta. Cum am menționat și la sfârșitul romanului, cred că este tot ce am putut eu să fac mai bun în acest moment.

 
10. Întâlnești în avion un om a cărui părere contează în lumea cărților! Cum îl convingi sa "te citească" ? Mulțumesc!
Daniela Bortea: De obicei îmi este ușor și am cumva o putere de convingere asupra oamenilor, dacă eu cred într-un produs. Însă fiind vorba despre cartea mea, mi-ar fi mult mai greu. Nu privesc cartea ca pe un produs, cred că orice roman își are viața lui si este pentru cine trebuie, la momentul potrivit. Bineînțeles, uneori nu știm nici noi de ce avem nevoie. Aici vine frumusețea marketingului care dacă este bine făcut poate “ vinde” povestea exact cui are nevoie de ea.  Aș vorbi simplu cu persoana din avion, aș vedea ce gen de cărți îi plac si apoi i-aș spune puțin despre tema cărții mele și cum ajuns să scriu exact această poveste, cum, fiind inspirată din evenimente reale, poate ajuta sau inspira și mai mult cititorii.
Am scris asta si pe copertă si cred cu tărie că “ În noi toți zac povesti nsepuse; ale noastre sau ale altora.”  Azi vă invit să citiți povestea Joannei si a lui Filip. Pentru că avem de învățat din povestea lor, și mâine unul dintre noi poate deveni unul dintre personaje.
Florin, îți mulțumesc pentru onoarea oferită. Trebuie să recunosc, dai dovadă de multă creativitate. Mi-au plăcut mult întrebările tale. Mult success încontinuare și fie ca oamenii ca tine, să fie cei care vor aduce scriitorii români în față, împreună să reușim să schimbăm lucruri în lumea literară. Trebuie și putem să ajungem mai departe! Eu una sper să pot face cândva România, mândră . Noi cei plecați din România, suntem cu toții ambasadori ai țării noastre în străinătate. Faptul că sunt deja mulți scriitori români care nu mai locuiesc în România, dar continuă să scrie în limba română, ar trebui să fie un semn bun. Este un exemplu de perseverență și că fiecare își face partea lui, defapt noi nu am plecat niciodată cu sufletul din România. Eu sper că vom reuși să aducem autorii români în rândul celor internaționali, și să vedem cât mai multe ecranizări ale romanelor scrise de români, pentru că sunt multe care merită. Îți mulțumesc!