Treceți la conținutul principal

Englezul de David Gilman



Pagini: 437

Dacă ești amator să citești o poveste care te ține în suspans și care te face să înțelegi cât de complexă este lumea spionajului, a contraspionajului, a războiului și a intereselor ascunse ale celor care conduc lumea, ei bine acesta este romanul potrivit! Bineînțeles că de aici nu poate lipsi un erou cu capacități ieșite din comun ce se dovedește un prieten loial, capabil să facă orice pentru cei pe care îi iubește, un erou de război și expert în armament și spionaj.
Dan Raglan este bărbatul șarmant și periculos ce în copilărie a învățat excepțional și care își anunța un viitor de succes. Tatăl lui fiind militar de profesie era nevoit să își schimbe domiciliul prin diferite țări, astfel că Dan deprinsese și abilități lingvistice deosebite. 
După moartea prematură a părinților săi, este adoptat de directorul internatului și este crescut alaturi de fiica acestora, Amanda.
În urma unui scandal în care cineva moare, Raglan fuge și crezând că a devenit ucigaș, se înrolează în Legiunea străină. Aici se remarcă prin iscusința lui în mânuirea armelor, și datorită inteligenței sale și a faptului că știa mai multe limbi străine, este cooptat în Serviciul Secret de Contraspionaj unde alături de fostul său camarad și viitor cumnat, Jeremy Carter, lucrează pentru MI6 sub conducerea lui Maguire.
Intriga romanului este momentul în care după câțiva ani în care Raglan s-a retras într-un sat alaturi de alti camarazi, iar Jeremy Carter a devenit bancher, o operațiune bine pusă la punct de un ucigaș periculos, îl răpește pe bancher, îi ucide șoferul, iar copilul dispare.
Maguire bănuiește că această răpire ascunde o operațiune mult mai complexă, așa că o trimite pe Abbie, o tânără lingvistă simpatică să îl aducă pe Raglan din satul de legionari.
Raglan pornește propria sa anchetă periculoasă, însă eficientă, și reușește să descurce ițele încâlcite ale operațiunii, însă nu fără a suferi pierderi importante... 
Raglan este decis să se răzbune, astfel că pornește pe urmele criminalului în periculoasa Rusie jucând rolul unui condamnat... 
 Rusia e o țară cu oameni duri, asemeni climei cu care sunt obișnuiți, neînfricați și puternici, însă cel mai mult îmi amintesc de ceea ce îmi povestea bunicul meu despre ei. "Sunt oameni răi și fără Dumnezeu". 
Ce îndura Raglan pe aceste meleaguri? 
Cine este ucigașul? 
Se răzbună? 
Rămâne să descoperiți...
Acest roman este structurat pe mai multe planuri care alternează prezentul cu trecutul și în care sunt surprinse câteva personaje ce pe măsura desfășurării acțiunii devin tot mai evidențiate. Raglan este un adevărat supererou, Sorokina este o frumoasă spioană aparent impasibilă, Maguire- enigmatic, Abbie- naivă, drăguță cu un suflet uriaș...
Romanul m-a fascinat și m-a făcut să intru în lumea spionajului extrem de ușor, fără să realizez că autorul m-a adus pe un astfel de tărâm. Mi-a plăcut și totul a fost extraordinar!
Recomand acest roman cu căldură și mă declar fan al autorului și sunt nerăbdător să aflu prin ce aventuri va mai trece Dan Raglan. Da! Urmează o continuare... 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Monica Ramirez, o scriitoare uimitoare de spionaj și thriller!

Monica Ramirez este una din cele mai apreciate scriitoare de literatură de spionaj și thriller din țară. Fără ezitare, Monica și-a arătat disponibilitatea de a accepta un dialog deschis cu noi și a răspuns întrebărilor indiferent de natura lor. Monica Ramirez (n. 6 iulie 1970) a locuit în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în Rom...

Lanțul adicției de Daniela Bortea

  Pagini: 326 Editura: Creator Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc acest roman care nu are pretenții de la autoare de a fi deosebit, și totuși... Veți avea o surpriză! Veți medita mult pe marginea lui, pentru că toți avem câteva zale dintr-un lanț al adicției. Suntem dependenți de iubire, iar asta implică suferință mai ales când cei dragi au o problemă. Nu de... matematică!🤣 De ce adicție?!  Nu vreau sa vorbesc doar despre dependența de droguri sau alcool care  macină viața celor care sunt prinși în aceste mreje autodistuctive, ci și despre cei care sunt legați sufletește de aceștia. Familia, prietenii, iubiții victimelor, sunt la rândul lor înlănțuiți într-o suferință continuă și implicit devin victime care se automutilează de vinovăția închipuită a celor aflați în această situație. Acest roman dezbate această temă dureroasă și provoacă un disconfort necesar pentru a înțelege realitatea.  Oricând se poate întâmpla ca cineva drag sa cadă într-o astfel de patimă...

SCRIE-MI! de Mugur Ioniță

  "Un roman despre puterea literaturii" Această carte a făcut ceva extraordinar! A reușit să dea un chip palpabil, nu doar iubirii ideale, ci și acelui ceva care îl face pe artist să își îndeplinească menirea și să săvârșească minunatul act de creație. Cumva, autorul a săvârșit un joc de reciprocitate inspirațională. A mers dincolo de o simplă poveste de dragoste și a transformat iubirea într-un izvor din care a băut atât el, cât si partenera lui pentru săvârșirea actului artistic. Dacă vreți, a transformat-o pe Albertina lui în Simonetta Vespucci a lui Sandro Botticelli și a devenit ceea ce Diego Rivera a fost pentru Frida Kahlo. La prima vedere, această carte este o frumoasă poveste de dragoste ce cuprinde, așa cum este firesc, toate etapele vieții, îmbină frumos cadrul poveștii cu povestea în sine și recunosc că pe tot parcursul lecturii mi-am notat câteva locuri pe care vreau să le vizitez când ajung în Timișoara. De exemplu, habar nu aveam că există o statuie a l...