Editura Epica
Pagini: 349
Am citit acest roman cu ochii amintirii ațintiți asupra lui. În permanență aș fi vrut să mă opresc din citit și să îmi spun propria poveste legată de fiecare amănunt pe care autoarea îl descrie din perioada comunistă, însă mi-am zis că mai bine fac asta cu altă ocazie și momentan mă limitez prin a scrie doar câteva comentarii pe marginea acestui roman.
Oarecum am fost surprins că o astfel de carte a fost scrisă de un autor străin, însă m-am bucurat pentru că dacă un străin a fost curios in legătură cu istoria recentă a acestei țări, atunci mai avem o speranță...
Această carte vorbește despre viața poporului român ce a trăit în "epoca de aur" a istoriei și a creat dureri, frici și o educație de care nici acum poporul nu s-a putut debarasa. Chiar dacă au trecut peste 33 de ani de la perioada comunistă, încă ne mai luptăm cu reminiscențele ei. Mai avem mentalitatea de oameni care încă nu au înțeles ce înseamnă libertatea fizică și în gândire, nu înțelegem care ne sunt drepturile și cum sa luptăm pentru ele, nu avem o atitudine corectă fața de angajatori, iar angajatorii fata de angajați. Dacă vorbim despre sistemul de învățământ, pot afirma cu certitudine că încă orbecăim în a distinge calea cea mai bună pentru a clădi viitorul acestei țări, iar politica și politicienii au rămas cu mentalitatea aceea de a-și umple buzunarul propriu și de a duce nepotismul le rang de artă...
Acest roman spune povestea lui Cristian Florescu, un elev de 17 ani care a ales să își scrie amintirile și să le lase la mormântul bunicului său într-o cutie, iar acest fapt face ca tot romanul să fie scris la persoana întâi, și astfel suntem părtași direcți la speranțele, visele, fricile și primele sentimente de iubire ale unui adolescent din era comunistă.
Fiecare membru al societății avea un rol foarte bine conturat. Elevul trebuia să învețe și să participe efectiv la activități extrașcolare menite în a-i clădi caracterul și a ajuta țara. Era obligat ca pe lângă școala să participe la muncile agricole din toamnă, să adune plante medicinale în perioada vacanței, să meargă cu clasa la curățirea și menținerea mediului înconjurător și nu în ultimul rând trebuia să fie pregătit pentru luptă. Vă vine să credeți că am avut la școală materia P.T.A.P ( Pregătirea Tineretului pentru Apărearea Patriei)? Ei bine, totul începea din grădiniță, unde se purta o uniformă pe care nu o voi uita niciodată, cu o cravată la fel de enervantă. Pe vremea aia copii până la 6 ani erau niște mici roboței și se numeau "Șoimi" ai patriei ce urmau să se repeadă cu avânt asupra viitorului. În școala primară, în clasa a doua, deveneai "pionier" al țării și trebuia să deschizi porțile cunoașterii. Evenimentul se făcea cu mare fast în fața întregii școli, cu jurăminte și recomandări individuale.
Îmi amintesc că despre mine o colegă din clasa a patra a zis că sunt un băiat conștiincios, respectuos și merit pe deplin sa fiu un element de baza in societatea comunistă. Am fost tare mândru! Tot drumul spre casă, mi-am ținut cravata roșie să fluture în vânt... Vorba cântecului:
"Am cravata mea, sunt pionier,
Si ma mândresc cu ea, sunt pionier!
Flutura in vânt, zălog și legamint,
Întaiul meu cuvânt de pionier.. "
Clasa de elevi era împărțită în "detașamente" cu câte un conducător pentru fiecare, iar mai târziu, prin liceu, fiecare individ trebuia să devină membru UTC. ( Uniunea Tineretului Comunist).
Atât de adâncă era îndoctrinarea, încât eram siliți să scriem până și în compunerile de la limba română despre realizări de plan, cooperative de producție și fără discuție trebuia să pomenim despre "conducătorul nostru iubit"...
Mi-am amintit cu strângere de inimă de cozile infernale cu care obligatoriu, orice român fără "relații", se confrunta. Îmi amintesc că aveam cartelă la pâine și trebuia să stau la o coadă de oameni de cu seară, pentru a prinde jumătatea de pâine la care avea dreptul fiecare membru de familie. Trebuia să stăm la coadă pentru carne, iar aici vreau sa va spun că aveam limită de 100 lei de persoană/bon. Asta însemna că veneam toată familia la rând...și să nu vă închipuiți că erau ordonate! Nu! Se dădeau adevărate lupte! Eram împins de colo-colo și cu greu ieșeam victorios, însă sifonat și transpirat, cu siguranță!
Romanul vorbește despre aceste lucruri, însă multe din episoadele descrise nu mi le amintesc chiar așa, însă nu contest adevărul celor relatate. Cu certitudine în fiecare zonă din țară altfel a fost aplicat comunismul, însă în linii generale, cam așa au stat lucrurile.
Cristian este la un moment dat racolat de securitate și silit să devină informator. O vârstă prea mică pentru o asemenea povară ce atârna pe sufletul unui puști.
Posibil să fi fost așa, însă eu nu îmi amintesc sa fi auzit de un astfel de caz. Poate că lucrurile au stat așa pentru că mama lui Cristian făcea curățenie pentru o familie de diplomați americani, iar interesele Securității erau enorme...
Îmi amintesc că și familia mea a intrat în atenția Securității când un unchi a reușit să treacă fraudulos granița și să se stabilească în America. Ei bine, de atunci părinții mei au fost interogați în numeroase rânduri, iar tatei i-a fost schimbat locul de muncă pentru că lucra la o secție "specială" ce producea armament. Riscul era prea mare pentru țară... Eu nu am fost interogat. Aveam 10 ani.
Cristian devine informator pentru că este șantajat de Lopătar, un securist fara scrupule, care recruta mai mulți elevi din școli cu concursul cadrelor didactice. Partidul avea nevoie de siguranță, iar asta nu putea veni decât prin informații. Nimeni nu avea încredere în nimeni. Se vorbea șoptit și prin locuri întunecoase. Teama paraliza întreaga națiune.
Punctul slab a lui Cristian era faptul că își iubea bunicul, un om cu vederi liberale, un intelectual fără frică, care este suferind de o boală mortală, asta dacă nu primea medicamentele potrivite inexistente pe piață.
Îmi amintesc frica asta... Nimeni nu vorbea nimic rău despre Ceaușescu în public, iar când se spuneau bancuri despre el și consoarta de renume mondial, priveam în jur cu mare atenție.
Odată am stat cu câțiva băieți până târziu discutând șoptit despre Ceaușescu, iar a doua zi mama mi-a interzis să mai merg afară pentru că a fost anunțată că tinerii nu au voie să stea adunați prea mult timp. Nu știu dacă a fost adevărat, însă teama mamei era reală.
Cristian este nevoit să spioneze familia de americani în schimbul medicamentelor, însă asta îl apasă... Teama de a nu fi descoperit de familie, îl maturizează și descoperă cu stupoare că și altcineva din propria familie furnizează informații securității.
Personal cred că peste episodul revoluției din 1989, autoarea a trecut parcă prea repede. E adevărat că a scris despre bătăi, suferințe și moarte, însă tensiunea acelor vremuri a fost dureros de acută.
Îmi amintesc cum aveam o sârmă legata de caloriferul mai mereu rece și cu ajutorul căreia reușeam să prindem Vocea Americii. Acolo am aflat alături de întreaga familie de începuturile revoluției. Ne era teamă să nu fim pârâți că ascultăm un post de radio interzis. Suspiciuni erau peste tot, iar tata ne-a interzis să pomenim despre acele momente ilicite.
Știam ce se petrecea la Timișoara și ne gândeam că lucrurile vor evolua. Speram asta.
Când Ceaușescu și-a ținut ultimul discurs, noi știam că avea clipele numărate. Când s-a oprit transmisia de la televizor, știam că se întâmplă ceva. Ne era frică... Apoi au intrat in direct o mână de oameni care urlau că au învins! Sergiu Nicolaescu, Ion Caramitru, Mircea Dinescu, Ion Iliescu și alții pe care nu mi-i amintesc. Ei au fost glasul unei revoluții pe care am trait-o la televizor. Morți fara număr, teroriști, informații false, dezinformări, panică și haos, cam astea erau ingredientele acelor vremuri din preajma Crăciunului...
Cristian este in mijlocul acestui eveniment. Este părtaș direct la revoluție. El este cel care a decupat stema din steagul României! Își vede prietenul cel mai bun împușcat, iubita bătută și răpită. Este închis la Jilava, umilit și înfricoșat, însă nu renunță...
Revoluția până la urmă învinge, însă cu ce preț? Au murit oameni nevinovați fara să se știe exact pentru ce... Oamenii nu voiau altceva decât să o ducă mai bine, iar asta era posibil doar dacă dispărea Ceaușescu. Atât! Voiau mâncare, căldură, tratament medical fără mită, libertatea de a-și spune cuvântul, program la televizor.
La putere au venit alți comuniști spoiți in "oameni de bine" care au dus țara în regres. Au vândut aproape toată industria fostei orânduiri pe nimic, doar pentru a-și asigura bogății fără număr. Cei "inteligenți" au luat împrumuturi în bancă enorme pentru că au "prevăzut" inflația ce a urmat și astfel au devenit milionari... Afaceri necurate, minciuni, manipulare. Asta a venit după revoluție și din aceste motive Romania este in acest moment, doar la acest nivel de dezvoltare.
Nu vreau sa continui sa scriu astfel despre acest roman pentru că risc sa devin plictisitor. Am ales să îmbin amintirile mele cu elemente din această carte pentru a crea o recenzie inedită, însă cred eu că așa se trăiește fiecare roman. Asociem elemente din viața personală și le raportăm la ceea ce lecturăm.
Mi-a plăcut să citesc acest roman și îl recomand oricui dorește să aibă o idee despre aceste evenimente istorice care ne-au schimbat viața.
Comentarii
Trimiteți un comentariu