Acest roman social este o capodopera a scriitorului Diderot ce surprinde realitatea socială a acelor timpuri în care sărăcia îndemna familiile să-și trimită copiii spre mânăstiri, chiar dacă exista sau nu chemare spre credință. Mănăstirea accepta tinerii în schimbul unei dote care le pecetluia soarta. Era, dacă vreți, o închisoare a trupului pentru a-l sluji pe Dumnezeu, fără dorință de căință, o soluție pentru sărăcie și o "șansă" pentru viitorul copiilor.
O tânără trimite o scrisoare către marchizul De Croismare în care își povestește trista soartă și cere ajutor. Astfel aflăm amănunte cutremurătoare din viața fetei petrecută la o mănăstire la care ajunge de la vârsta de 16 ani. Aici, rugăciunile nu sunt totul, ci reprezintă doar anumite momente de liniște. Viața ei este zdruncinată de răutățile celorlalte maici, de superstițiile și obiceiurile vătămătoare care nu au nicio legătură cu credința.
Romanul este emoționant, iar faptul că tânăra Suzanne nu simte chemare spre călugărie și dorește să părăsească acest mod de viață, își atrage oprobriul celor pe care altădată le considera apropiate.
Pentru tânăra Suzanne care nu își găsește locul între zidurile mănăstirii, puritatea și credința rămâne în suflet, iar frumusețea pe care o are din plin, o transformă într-o ispită pentru jocul erotic și murdar al unor măicuțe. Totuși, adolescenta își păstrează puritatea și mărturisește fără ascunzișuri ceea ce bănuia că nu este lucru curat, unui preot confesor.
Toată încercarea tinerei de a părăsi călugăria este un strigăt disperat împotriva societății care a judecat un caz asemănător al unei fetițe care a fost dată la mănăstire de la 3 ani. Fata, la fel ca și Suzanne, cere să fie dezlegată de acest chin la care a ajuns fără acordul său, însă cererea îi este respinsă, iar procesul iscat în urma acestei hotărâri, atrage un adevărat război social al actelor vremuri.
Interesant este cum a apărut acest roman care a fost rodul unei farse pusă la cale de Diderot și alți câțiva prieteni care au conceput o corespondență cu marchizul De Croismare care și-a dorit să părăsească viața mondenă, iar prin aceste scrisori și-l doreau înapoi.
Talentul scriitorului este deosebit, iar povestea tinerei călugărițe este cu adevărat emoționantă.
Mi-a făcut plăcere să îl reîntâlnesc pe autor după ce în urmă cu mulți ani m-am desfătat cu discuțiile interesante și ciudate dintre Jacques Fatalistul și Stăpân.
Recomand această capodoperă a literaturii universale.
Comentarii
Trimiteți un comentariu