Treceți la conținutul principal

"Moartea în Carmague" de Cay Rademacher



Pagini 359

Autorul față de care am căpătat o slăbiciune încă de la primul volum, ne surprinde cu un alt thriller fascinant ce continuă seria aventurilor lui Roger Blanc, un căpitan ajuns în regiunea Provence în urma unui complot al secretarului de stat Jean-Charles Vilaron-Allegre. Acesta îl vede ca pe un ghimpe în coastă din cauza specializării sale de a demasca politicieni corupți. Astfel că, pentru a scăpa de el, îl transferă departe de Paris și de viața politică importantă. La acest transfer contribuie și faptul că Roger Blanc este în plin divorț cu soția care l-a părăsit pentru amant, iar singura locuință de care mai dispune este o casă moștenită de la un unchi ce a trăit în Provence.
În această nouă aventură captivantă pe care ne-o oferă autorul, după "Mistralul Ucigaș", căpitanul Roger Blanc este atras în ancheta unui caz neobișnuit în regiunea Carmague. Se știe că acest loc este cunoscut prin cursa Carmague, un fel de coridă spaniolă, care se diferențiază prin faptul că taurul nu este sacrificat în timpul spectacolului, ci este admirată îndemânarea participanților ce trebuie să ia dintre coarnele animalelor un premiu. Tot în această regiune a trăit o perioadă de de timp, binecunoscutul pictor Vincent van Gogh care a lăsat în urmă câteva tablouri extraordinare create aici. Care este legătura dintre aceste două evenimente? 
Ei bine, autorul reușește să ne surprindă prin povestea unei morți neobișnuite, susceptibilă de crimă. 
Un reporter cunoscut în lumea pariziană, fost toxicoman care încerca să se reabiliteze printr-un reportaj bombă ce ar fi putut devasta lumea artei prin ceea ce se știa despre pictorul Vincent van Gogh, intră pe firul unei anchete ce avea că obiect un tablou dispărut cu mult timp in urmă. Din păcate reporterul nu reușește să ducă la capăt ce și-a propus pentru că este găsit mort pe drumul unde obișnuia să se plimbe cu bicicleta, spintecat de un taur antrenat pentru cursele Carmague. Cineva eliberase animalul chiar atunci când trecea reporterul. 
Căpitanul Roger Blanc nu crede în supoziția unui accident ce părea evident și începe o anchetă pe cont propriu ajutat de locotenentul Marius Tonon. 
Va dovedi că acest accident este unul premeditat care se transformă în crimă? Cine este ucigașul? Ce legătură din lumea artei putea avea un așa impact încât să fie ucis reporterul?
Veți fi uimiți...
 Am citit această carte cu sufletul la gură și am așteptat cu nerăbdare să aflu care a fost motivația uciderii bietului reporter, dar mai ales cine a fost criminalul. Am fost surprins! 
Mi-a plăcut această poveste, nu doar din perspectiva firului epic, ci și pentru că am aflat lucruri mai puțin cunoscute din viața pictorului Vincent van Gogh. Nu mai vorbesc despre faptul că am aflat de cursa Carmague, despre care nu aveam habar... Am căutat pe YouTube, am citit și mă declar un fan înfocat al acestui spectacol.
Recomand această lectură!



  








Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Monica Ramirez, o scriitoare uimitoare de spionaj și thriller!

Monica Ramirez este una din cele mai apreciate scriitoare de literatură de spionaj și thriller din țară. Fără ezitare, Monica și-a arătat disponibilitatea de a accepta un dialog deschis cu noi și a răspuns întrebărilor indiferent de natura lor. Monica Ramirez (n. 6 iulie 1970) a locuit în SUA, unde a publicat nouă romane. Bucureşteancă, absolventă a Belford University din California, cu o diplomă de Creative Writing, membră a EWA – Espionage Writers of America, și a Romanian Crime Writers Club, a debutat în România cu Asasin La Feminin, primul volum tradus în limba română din seria de spionaj/romance Alina Marinescu, apărut la editura Blue Ink Waters Press din America în ordinea care urmează: The Unwilling Assassin, Whispered Identities, Balance of Power, Beyond Smoke and Shadows, Abyss, Requiem for an Assasin. Editura Boson Books i-a publicat cele două romane istorice de dragoste, Intimate Strangers Affair și Kit Black, precum și thriller-ul Blackout. Au mai apărut în Rom...

Lanțul adicției de Daniela Bortea

  Pagini: 326 Editura: Creator Mi-a făcut o deosebită plăcere să citesc acest roman care nu are pretenții de la autoare de a fi deosebit, și totuși... Veți avea o surpriză! Veți medita mult pe marginea lui, pentru că toți avem câteva zale dintr-un lanț al adicției. Suntem dependenți de iubire, iar asta implică suferință mai ales când cei dragi au o problemă. Nu de... matematică!🤣 De ce adicție?!  Nu vreau sa vorbesc doar despre dependența de droguri sau alcool care  macină viața celor care sunt prinși în aceste mreje autodistuctive, ci și despre cei care sunt legați sufletește de aceștia. Familia, prietenii, iubiții victimelor, sunt la rândul lor înlănțuiți într-o suferință continuă și implicit devin victime care se automutilează de vinovăția închipuită a celor aflați în această situație. Acest roman dezbate această temă dureroasă și provoacă un disconfort necesar pentru a înțelege realitatea.  Oricând se poate întâmpla ca cineva drag sa cadă într-o astfel de patimă...

📖 Adună-te – Povestea unei femei care se reconstruiește din propria durere Recenzie după romanul „Adună-te” de Judith Poznan

Editura Lebăda Neagră  Pagini: 161  „Femeile sunt făcute să fie iubite, nu înțelese.” — Oscar Wilde Într-o lume care cere certitudini, Judith Poznan ne oferă o doză de sinceritate brutală: o femeie care nu doar simte, ci se destramă și se reclădește, într-un roman ce pulsează între fragilitate și forță. După o despărțire profundă, Judith — o tânără scriitoare și mamă — pășește prin noroiul pierderii cu o grație stângace, dar reală. Încărcată de durere, dar purtată de dragostea față de copilul ei, ea luptă împotriva absenței, a panicii și a temerii de viitor. Romanul e un jurnal emoțional în care își caută echilibrul: între carieră și maternitate, între trecut și prezent, între cine a fost și cine devine.  Structura neconvențională — un melanj de amintiri, frici, dorințe și reflecții — conturează portretul unei femei autentice: frumoasă în ciudățenia ei, puternică în vulnerabilitate. Stilul e aproape confesiv, uneori poetic, alteori dur, dar mereu sincer. Cândva, Jurnalul ...