Editura: Trei
Pagini: 672
Niciodată nu poți aprecia la adevărata valoare ceea ce ai, decât atunci când se pare că viața te pedepsește și îți ia ceea ce credeai că ți se cuvine. De fapt totul e o minune, iar faptul că suntem capabili să ne mișcăm, să gândim, să avem sentimente sau să ne bucurăm simțurile la stimulii naturii, reprezintă un mare cadou pe care divinitatea ni l-a făcut.
Emile este un tânăr de 26 de ani care privește o lovitură cruda din partea sorții, deși nimic nu poate explica de ce el este cel care trebuie sa fie pedepsit astfel, însă Dumnezeu are planurile lui iar asta îl face să își accepte destinul pecetluit. Este diagnosticat cu Alzheimer precoce care nu doar că îi va lua mințile ci și viața în cel mult doi ani.
Boala asta e crudă care transformă omul încetul cu încetul în ceva de nerecunoscut. Ai impresia că cel atins de Alzheimer este o altă persoană ce trăiește o altă viață într-un univers atemporal.
Emile se hotărăște să își protejeze familia de chinurile bolii lui și pleacă pe ascuns într-o călătorie pe care și-a dorit mereu sa o facă cu o rulotă în mijlocul naturii. Nu pleacă singur ci alături de o necunoscută ciudată, Joanne, pe care o găsește prin intermediul unui anunț online în care își precizează condiția și dorința de a efectua o ultimă călătorie.
Joanne este la început tăcută, parcă indiferentă la tot ce se întâmplă în jurul ei, însă pe măsură ce o cunoaștem odată cu Emile, realizăm ce ființă deosebita este și cât de multă suferință a putut aduna în trupul ei firav.
Călătoria lor nu este doar un mic ghid al locuitorilor pitorești din Franța pe care le descoperi cu surprindere și care îți incită curiozitatea, ci este și o călătorie de cunoaștere a sinelui, de acceptare și o simbioză cu natura.
"Cel mai mare călător este cel care a știut să facă măcar o dată o călătorie în sine însuși."
Treptat, cei doi tineri se cunosc și se înțeleg din ce în ce mai bine, iar asta ne dă prilejul să o descoperim pe Joanne și misterul șocant care a făcut-o să fie atât de ciudată și retrasă. Am învățat alături de ei cât de superficiali suntem până și în a savura o banală prăjitură. Mi-a plăcut forma de meditație pe care o propune Joanne, în care trebuie să conștientizezi prezentul, să închizi ochii și să te bucuri de fiecare simț în parte cu răbdare și înțelegere.
"Oamenii sunt precum vitraliile. Strălucesc atâta timp cât e soare, dar, când se lasă întunericul, frumusețea lor nu apare decât dacă sunt luminați din interior."
Mi-a plăcut liniștea și simplitatea pe care o emană acest roman atât de emoționant.
Să știi că mori și că îți vei pierde mințile, nu e puțin lucru, însă prezentul e ceea ce îl face pe Emile să meargă mai departe și să se redescopere pe sine.
"Suntem atât de obișnuiți să analizăm sau să încercăm să anticipăm. Rareori suntem cu adevărat conștienți de clipa prezentă."
"Tot albastrul cerului" m-a făcut de două ori să am lacrimi în ochi. Emoțiile sunt extrem de puternice, iar viața așa de nedreaptă câteodată, încât e imposibil sa nu empatizezi cu personajele acestui roman.
Pentru mine a fost o mare bucurie să descopăr această carte.
Va recomand sa o citiți!
"Uneori lăsăm sentimentele să ne doboare. Iubirea, adevărul ar trebui întotdeauna să ne facă să ne simțim mai importanți. Niciodată invers."
Comentarii
Trimiteți un comentariu