Pagini: 220
"Astfel, aproape de încheierea ei, armata părea să aibă o logică. O logică a ei, desigur, una rigidă, militară, cazonă - dar este oare logic să pleci pe front şi să ucizi semeni de-ai tăi despre care nu știi nimic sau aproape nimic, încălcând ce-a de-a șasea Poruncă, pentru că
așa ți-au zis că trebuie să faci niște superiori ierarhici,
fie ei militari sau civili, despre a căror judecată, morală şi sănătate mintală ai dreptul să te îndoieşti?"
Ei bine, răspunsul la această întrebare atârna greu in sufletele tuturor soldaților combatanți, indiferent de războiul la care participă. Riscurile, suferința, durerea și moartea nu au o justificare reală pentru suflet, pentru că nu e în firea omului de a ucide, însă războiul își găsește explicații puerile și disimulate.
Acest roman aduce în prim plan situația armatei din anii 70, care spre surprinderea mea, nu s-a schimbat prea mult până în 2007, când serviciul militar în Romania nu a mai fost obligatoriu. Aceleași obiceiuri stupide, devenite cutume vulgare, care au devenit celebre în rândurile tuturor celor care au efectuat fie cele 273 de zile pentru TR (militari cu termen redus), pentru studenți, fie pentru ceilalți, mai nefericiți, cu un an și patru luni de armată... Curățarea toaletei cu periuța de dinți în care trebuia să îndeplinești cu ce ai la îndemână un ordin absurd, "orga de lumini" în care erau aleși câțiva soldați pentru o culoare și unul era la orgă (valiza de lemn), iar când începea concertul în fața ciclului superior, luminile trebuiau să își spună culoarea în ritmul muzicii sau celebrul trenuleț cu valizele prin dormitor... și multe alte "surprize" pe care le aveai odată intrat în armată...
Umilința, prostia, degradarea, plictiseala, dorul de familie sau/și iubită, cam aceștia erau demonii cu care se confrunta orice recrut ajuns într-o unitate militară.
Nu pot uita mirarea unui viitor soldat care, ajuns la vizita medicală, a fost întrebat de doctor:
— Poți, te rog, să îmi spui care este diferența dintre o pasăre și un avion?
Recrutul s-a uitat nedumerit la el...
Doctorul a continuat să îl ajute:
— De zburat, zboară amândouă, nu? Au aripi...
Recrutul:
— Da!
— Păi e vreo diferență?
— Nu cred!
Oameni din toate categoriile sociale, felurile și rasele, toți erau recrutați odată cu împlinirea a 18 ani și îți puteau deveni colegi de armată... Vă imaginați ce ieșea din acest amalgam!
Romanul ne vorbește despre viața unor TR-isti, ajunși la Bacău la UM 01034 Artilerie, și îl are în prim-plan pe Cristi, un tânăr student din București care, îndrăgostit până peste cap de o colegă de liceu, Corina, se desprinde cu dificultate din viața lui de civilie pentru a deveni militar.
În armata acelor vremuri totul se schimbă pentru eroii noștri și fără să aibă alte variante, se adaptează. Se obișnuiesc cu dormitul în comun în dormitoare ce puteau ajunge la un număr impresionant de paturi, cu mirosurile de picioare nespălate după numeroase ore de marș forțat, cu mâncarea proastă și nelipsitul ceai despre care se bănuia că are prin el ceva bromură...
Despre dotările armatei ce sa zic? Plimbau de colo-colo echipamentul, mergeau la tragere și contabilizau fiecare glonț, astfel că, așa cum sunt românii, inventivi, au adus o adăugire armei. Au prins o plasă de fluturi la locul potrivit pentru ca tuburile - cartuș să se adune acolo...
În paralel cu prezentarea vieții cazone, se deapănă povestea de iubire dintre Cristi și Corina, astfel că rigiditatea armatei este îndulcită de sentimente profunde și mistuitoare. Dorul este îndulcit de scrisori de dragoste zilnice care ar trebui sa le însenineze viața, însă... poate trece peste nevoia de a se simți? Oare ochii care nu se văd, se uită? Dragostea este diferită la fiecare vârstă, însă la 19 ani pare a fi o eternitate...
Amuzant, trist, problematic, acest roman este despre armata română din perioada comunistă, despre viața soldaților, despre societate și iubire.
Mi-a plăcut și recomand această poveste, însă nu mă pot opri din a pune o întrebare... Oare cât s-a schimbat din armata română, pentru că în mod cert s-a schimbat, odată cu numărul de militari profesioniști? Oare în cazul unui razboi, Doamne ferește, am fi capabili să ne apărăm țara sau am fi victime sigure? Avem echipamentul necesar și cine să îl manevreze?
Comentarii
Trimiteți un comentariu